Pentru oricine a privit cu atenţie spre AUR în ultimii trei ani, spre declaraţiile şi ieşirile publice ale liderilor acestui partid, spre personajele pe care le promovează şi agenda acestora, AUR se evidenţiază ca un melanj ideologic – periculos pentru democraţie – în care ultranaţionalismul, antieuropenismul şi neolegionarismul se îmbină cu etnocentrismul cu origini în naţional-comunismul ceauşist dus mai departe, după 1990, de Vatra Românească, transformată în Partidul Unităţii Naţionale Române, și de Partidul România Mare, al lui Vadim Tudor. Iată că acum moştenirea vadimistă este asumată oficial chiar de la vârful partidului AUR.
„Suntem tineri, vrem să ne construim un viitor şi cred că moştenirea lui Vadim trebuie continuată. De abia acum ne dăm seama că tot ce afirma era adevărat şi am fost, aşa cum a spus, vânduţi. Fac echipă şi cu Lidia Vadim Tudor, şi cu moştenirea pe care a lăsat-o Corneliu Vadim Tudor (…) Spiritul lui Vadim, prin fiica sa, este acum în AUR”, a declarat ritos George Simion, preşedintele AUR, anunţând intrarea în partid a Lidiei Vadim Tudor, fiica cea mare a Tribunului. De ani de zile, aceasta îi calcă tatălui său pe urme, ducând mai departe imunda revistă „România Mare” – care l-a avut printre semnatari şi pe Dragoş Dumitriu, fost parlamentar PRM şi fost redactor-şef al „Sputnik România”, canal oficial de propagandă al Kremlinului – şi fondând în 2020 Partidul Vadimist Român, care are ca piloni ideologici suveranismul şi naţionalismul, pe care se bazează toate partidele şi mişcările anti-occidentale care militează implicit pentru ieşirea României din UE şi decuplarea de NATO. Acum, iată, Lidia Vadim Tudor va abandona (provizoriu) partidul fondat şi va intra într-unul care alunecă deja pe şina extremistă, pregătită fiind să fie livrată Parlamentului la alegerile din 2024.
Ca o paranteză deloc întâmplătoare, trebuie menţionat că şi propaganda rusă s-a raportat la fel ca AUR – şi la, însă nu doar la – „spiritul” extremistului Vadim Tudor. În 2017, la împlinirea a 26 de ani de la înfiinţarea Partidului România Mare, oficiosul Kremlinului, „Sputnik”, îi dedica un articol elogios, prezentându-l drept politicianul care ar fi putut „salva” România – desigur, o „salvare” din faţa parteneriatului strategic cu SUA, a intrării în NATO, a aderării la UE şi, în general, din faţa relaţiilor cu „decadentul” Occident –, dar cum Vadim nu mai era atunci în viaţă, propaganda rusă scria că spiritul lui trebuie să renască pentru a scoate România „din chingile Occidentului”.
Ce moştenire îşi asumă aşadar, în mod oficial, AUR să ducă mai departe? Pe cea a unui bard (antisemit) al erei Ceauşescu, poet de curte al dictatorului, a unuia dintre intelectualii desemnaţi de Partidul Comunist Român să supravegheze „frontul ideologic”, exponent al protocronismului, a unui colaborator al fostei Securităţi. În post-comunism, personajul s-a metamorfozat în politician extremist, a devenit preşedinte al unui partid ultranaţionalist, un personaj populist-şovin care, timp de 25 de ani, a propagat şi întreţinut o isterie naţional-comunistă, voit confundată cu patriotismul; pentru că nu în numele patriotismului se rostesc cu emfază, aşa cum a făcut-o Vadim Tudor, cuvintele „Lăsaţi securiştii să vină la mine!”. Nu în numele patriotismului se urla în Parlament, în timp ce de la tribună era prezentat Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România – „Ceauşescu-PCR! Ceauşescu-PCR! Bravo, Ceauşescu!” –, aşa cum a făcut în decembrie 2009. Timp de 25 de ani a cultivat discursul urii şi a ridicat calomnia abjectă la rang de discurs public, prin revista pe care a condus-o, „România Mare”, din studiorile televiziunilor unde era invitat sau de la tribuna Parlamentului.
Aceasta este, în linii mari, moştenirea – aplaudată, cum s-a văzut, şi de propaganda rusă – cu care AUR defilează, acum oficial, spre alegerile din 2024. Având alături, pe acelaşi front ideologic – chiar dacă, momentan drept competitori – alţi autodeclamaţi patrioţi, de genul senatoarei Diana Şoşoacă, intrată în Parlament pe listele AUR, care şi-a făcut un colaj cu poza ei lipită de cea a Tribunului, partiduleţe şi mişcări cu rădăcini ideologice în aceeaşi familie ultranaţionalistă şi xenofobă a vadimistei „Românii Mari”.
Text publicat în „Puterea a cincea”
