Economic

Enel instalează stații de încărcare pentru mașinile electrice în parcările Penny

Enel X Way România, parte a Enel X Way, subsidiară a Grupului Enel dedicată mobilității electrice, colaborează cu retailerul Penny pentru instalarea unei rețele de 64 de stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, reprezentând un total de 128 de puncte de încărcare, informează cele două companii prin intermediul unui comunicat.

Cu o putere totală instalată de 1.408 kW, 29 dintre acestea sunt deja funcționale în 23 de localități din toată țara: Arad, Baia Mare, Bistrița, București, Buzău, Craiova, Deva, Dudu, Filiași, Gura Humorului, Măgurele, Mangalia, Petroșani, Ploiești, Roman, Satu Mare, Si-
biu, Slobozia, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Valea Târsei, Voluntari. Alte 35 de stații, amplasate în spațiile de parcare ale magazinelor Penny, din tot atâtea localități, urmează să devină funcționale în cursul acestui an. Cu aceste unități, rețeaua națională Enel X Way România va crește la aproape 500 de puncte de încărcare în 63 de localități din țară, cu o putere totală instalată de peste 8.700 kW.

„Continuăm să extindem infrastructura noastră de mobilitate electrică în contextul unei nevoi tot mai mari din partea șoferilor de vehicule electrice și hibride de a avea astfel de puncte de încărcare în proximitatea reședințelor sau a locurilor pe care le frecventează cu regularitate. Parteneriatele cu numeroși retaileri, precum cel mai recent încheiat cu Penny, generează beneficii imediate pentru cei care au optat pentru mobilitatea electrică. În același timp, prin astfel de proiecte, Enel X Way România accelerează tranziția la mobilitate verde, cu emisii zero, și către transportul electrificat”, a declarat Andrei Mihalciu, manager Enel X Way România.

„La Penny suntem adepții dezvoltării sustenabile, iar accesul la infrastructura optimă pentru încărcarea vehiculelor electrice este una dintre facilitațile recent oferite pentru a ne asigura că magazinele noastre sunt și mai pregătite pentru viitor. Ne bucurăm să le putem oferi acest serviciu clienților noștri împreună cu partenerul nostru Enel X Way România. Pentru noi este important să răspundem cât mai prompt la nevoile clienților noștri și să le oferim atât produse de calitate la prețuri avantajoase, cât și servicii care să se potrivească cât mai bine cu preferințele și stilul lor de viață”, a declarat Claudia Ivan, manager sustenabilitate Penny România.

În spațiile exterioare ale magazinelor Penny au fost deja instalate 11 stații de încărcare Waypump cu câte două puncte de încărcare cu o putere totală de 60 kW și alte 18 stații de tip Waypole cu două puncte de alimentare de câte 22 kW.

Soluția Waypump, având o putere disponibilă de maximum 60 kW, permite încărcarea a până la 80 la sută din nivelul bateriei în aproximativ 25 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Unitățile Waypole au o putere disponibilă de 2 x 22 kW AC, fiecare permițând încărcarea a până la 40 la sută din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Enel X Way România are în portofoliu și stații de încărcare ultra-rapide, având o putere maximă de 150 kW și care permit încărcarea a până la 80 la sută din nivelul bateriei în aproximativ 15 minute.

Enel X Way România acoperă, de asemenea, nevoile de încărcare pentru mobilitate electrică acasă sau la birou, oferind stații de încărcare, servicii de instalare și aplicații software prin care clienții își pot monitoriza și controla propriile dispozitive de încărcare. Utilizatorii își pot reîncărca vehiculele la punctele de încărcare Enel X Way România folosind aplicația mobilă Enel X Way despre care mai multe detalii sunt disponibile aici. Aplicația poate fi descărcată din Google Play sau App Store.

Șoferii pot verifica locațiile și disponibilitatea punctelor de încărcare Enel X Way pe o hartă interactivă fie în aplicația Enel X Way, fie pe site, aici. Aceștia pot vedea, în timp real, dacă o stație de încărcare este disponibilă, ocupată sau în întreținere, precum și dacă aceasta este una rapidă sau ultrarapidă, tipul cablului de încărcare, puterea, accesibilitatea și distanța până la ea. Pentru personalizare, utilizatorii de vehicule electrice vor putea asocia unul sau mai multe modele de mașini și, pe baza informațiilor introduse, vor primi în timp real date despre durata și nevoia de reîncărcare sau despre intervalul rămas.

Enel X Way instalează în România infrastructură de încărcare în centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice, precum și în spațiile publice puse la dispoziție de municipalități interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice. Enel X Way România operează o rețea națională de stații de încărcare și se concentrează pe dezvoltarea de tehnologii și soluții de încărcare flexibile pentru a îmbunătăți experiența clienților și pentru a permite electrificarea transportului pentru consumatori, afaceri, orașe și administrații publice.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker