Administrație

Primăria așteaptă autorizația de construire pentru cele trei parcări supraetajate

Reabilitarea Bulevardului Unirii se apropie de final, iar Primăria Buzău este presată să găsească soluții în privința locurilor de parcare. Autoritățile locale au întocmit documentația tehnică pentru realizarea unui număr de trei construcții modulare, ce vor deveni parcări supraetajate și vor fi amplasate în zona de sud a Bulevardului Unirii, cea mai aglomerată, după cum a spus viceprimarul Ionuț Apostu, pentru Campus TV. Cele trei parcări supraetajate vor avea o capacitate de 142 de automobile, două dintre ele vor fi amplasate în zona străzii Stejarului, iar cea de-a treia în zona Bulevardului Mareșal Averescu.

„Documentația tehnică a plecat către avizatori. După reunirea tuturor acestor avize de la toate companiile de utilități, vom depune pentru autorizația de construire, astfel încât, apoi, să dăm drumul la licitație pentru amenajarea celor trei parcări supraetajate. Toate cele trei parcări vor fi în zona Unirii Sud, pentru că acolo ne confruntăm cu cea mai mare problemă a crizei locurilor de parcare (…) Acolo avem – atât în stânga, cât și în dreapta Bulevardului Unirii -, o concentrare foarte mare de blocuri, de locuințe colective, și locurile de parcare sunt insuficiente”, a declarat viceprimarul Apostu.

Potrivit proiectului de reabilitare a Bulevardului Unirii, acesta trebuie să fie prevăzut cu două benzi pentru circulația auto, ceea ce înseamnă că autoturismele parcate de o parte și de alta trebuie mutate. Pentru că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, iar documentația pentru toate parcările supraetajate propuse nu a fost gata la timp, Primăria a îngăduit șoferilor să mai parcheze o perioadă tot pe marele bulevard, până când le vor fi furnizate alternative.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker