Sport

Egal cu scandal

Arbitrii, actori principali în meciul dintre Buzău și Suceava

Meci spectaculos între HC și CSU Suceava, duminică, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”. Ambele echipe vizau, înainte de această întâlnire, poziții mai înalte în Liga Zimbrilor, astfel că au luptat din greu pentru cele trei puncte. În cele din urmă, au trebuit să se mulțumească doar cu remiza.

Meciul a fost un adevărat „du-te vino”, niciuna dintre echipe nereușind să controleze ostilitățile. Pe lângă execuții spectaculoase, au fost și parade senzaționale, astfel că scorul s-a menținut strâns pe toată durata celor 60 de minute. Sucevenii conduceau cu 18 la 17 la finalul primei reprize, după ce fuseseră, la rându-le, conduși în câteva rânduri.

La reluare, meciul s-a încins și mai abitir, la spectacolul oferit de jucători alăturându-se și  cei doi cavaleri ai fluierului. Din păcate, arbitrii doar s-au dat în spectacol, unul mai degrabă grotesc. Deciziile anapoda ale acestora, deloc puține, au inflamat spiritele în ambele tabere și în tribune deopotrivă, cei doi fiind admonestați, la un moment dat, de toată lumea.

Judecățile greșite ale arbitrilor au adus, totuși, ceva pozitiv, în Sala Sporturilor: spectatorii s-au sesizat că Buzăul ar putea pierde meciul, astfel că în ultimele 10-15 minute au creat o atmosferă cum nu s-a mai văzut de mult la meciurile băieților. Pe final, toată lumea a privit meciul din picioare, iar jocul „Lupilor” s-a derulat sub ropote de aplauze.

Din păcate, după ultimul buzzer, cei de la HC au trebuit să se mulțumească cu un punct, partida încheindu-se 31 la 31. Buzoienii au avut ultimul atac, după un time-out cerut de Gabriel Armanu, nefructificat însă. Pe lângă gafele arbitrilor a fost și ghinionul, Malasinskas și compania nimerind bara, numai în mitanul secund, de trei ori. În ciuda rezultatului oarecum nefavorabil, partida cu Suceava rămâne una de referință, fie că vorbim de spectacolul oferit de jucători, fie de aportul publicului spectator, impulsionat permanent de neobosiții băieți din Peluza Crâng.

Dumitrana a fost cel mai bun marcator de la HC, cu opt goluri din nouă aruncări. Din păcate, pivotul buzoienilor gazdelor a executat pe final o lovitură de la 7 metri care putea aduce victoria buzoienilor.

Punctul de duminică nu-i ajută foarte mult pe cei de la HC. Buzăul stagnează pe locul 6 și își cam ia adio de la speranțele cupelor europene. Rămâne, însă obiectivul (devenit) principal, Cupa României, acolo unde „Lupii” au meci greu, la Timișoara, cu Poli. Va fi o dublă întâlnire în Banat, pe 22 în cupă, și două zile mai târziu, într-un  meci contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naționale.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker