Opinii

Efectele ,,revoluției reformiștilor” din PNL

Avem în față un 2024 ca an cu miză electorală majoră; vom avea nu doar alegeri locale, parlamentare și europarlamentare, ci și alegeri prezidențiale.  Dacă PNL nu-și va redobândi luciditatea și se va eroda până la insignifianță politică – Ludovic Orban a anunțat că s-a ajuns deja sub 20 la sută –, dacă alianța de guvernare va fi percepută, în ansamblul ei, un eșec, ­ge­nerând nemulțumiri și dezamăgire în procente prea mari, nu este exclus ca, în 2024, reprezentanții celor două partide să nu aibă nicio șansă de câștig la prezidențiale.

Nu va fi exclus ca, în 2024, să avem de ales, în turul doi – la fel ca în 2000 –, între reprezentantul PSD (artizan al corupției endemice, al siluirii statului de drept, ani în șir, care nu a făcut nimic pentru a se reforma și nici nu dă semne că ar avea vreo strategie în acest sens, chiar dacă a renunțat între timp la sus­ținerea oficială a corupților și a împins pe linie moartă unele voci ultranaționa­liste și anti-occidentale) și reprezentantul urmașului PRM, adică reprezentantul AUR ori al unei alianțe politice extremiste, ultranaționaliste, cu un discurs anti-european și anti-american, fals justificat prin apărarea suveranității naționale. Iar în țară există teren fertil pentru ultranaționalism și extremism, întreținut de propaganda Kremlinului, pe canale oficiale și neoficiale, la fel în social-media, de idioți utili cauzei. Nu este greu să ne imaginăm ce efecte distructive și, posibil, ireversibile ar avea pentru țară ajungerea unui politician ultranaționalist, extremist, la Președinția României și, implicit, la conducerea Consiliului Suprem de Apărare al Țării, unde se iau deciziile majore de politică externă, de apărare și siguranță și se dictează linia strategică a țării.

În acest timp, însă, PNL, în loc să își vadă strict de guvernare, să-și consolideze poziția pe scena politică, a sărit în tranșee, de luni de zile. Unde sunt ei cu ai lor. Și, printre lovituri intrapartinice, mai înca­sează lovituri și de la partenerii de coaliție – aflați și ei în competiție electorală deja, cu un ochi spre 2024 –, și de la oponenți, PSD și AUR, care pe cele mai multe teme au ajuns să vorbească public la unison. Problema la PNL este că luptele interne, preambul al congresului din septembrie – care nu se duc pentru susținerea unor proiecte pentru partid, pentru guvernare, pentru țară, ci pentru doar doborârea adversarului – au escaladat la un nivel îngrijorător. Iar genul acesta de combat a fost lansat de susținătorii lui Florin Cîțu sau, poate mai corect spus, de cei care l-au împins în această bătălie – intrarea în cursă fiind anunțată de alții, nu de el însuși, care părea și nehotărât să facă acest pas -, sperând să-l disloce pe Ludovic Orban de la vârful partidului.

Tonul atacurilor pu­blice împotriva președintelui PNL a fost dat, imediat după parlamentarele de anul trecut, de Rareș Bogdan și de câțiva liberali ,,reformatori” coalizați în jurul lui care îi cereau demisia; ieșire care a atras aplauze din partea lui Cozmin Gușă, fostul său patron de la Realitatea TV.

(Iar aici se impune ­des­chisă o paranteză: Cozmin Gușă a dezvăluit că plănuise ca realizatorul ,,Jocurilor de putere” să candideze la europarlamentarele din 2019 pe listele PNL din partea Partidului Realitatea, care l-a avut printre fondatori și pe Octavian Hoandră. ,,La presiunile unora – spunea Cozmin Gușă –, el a preferat altfel, și asta m-a supărat profund, am văzut-o chiar ca o trădare.” Dacă este să îi dăm crezare, așteptăm să aflăm într-o zi, oficial, și la presiunile cui s-a înscris Rareș Bogdan în PNL și, fiind vorba de presiuni, cu ce scop. Paranteză închisă.)

Dacă ieșirile acestea ar fi fost generate de corectitudine și dorință de reformare, greșelile, derapajele, compromisurile, pierderea parlamentarelor pe care Rareș Bogdan și sus­țină­torii săi i le reproșau, de la începutul anului, lui Ludovic Orban, acestea ar fi fost analizate și sancționate, fiecare, la momentul lor; mai ales că o parte din „reformiști” sunt, nu de azi, de ieri, în linia întâi a PNL, Rareș Bogdan fiind chiar prim-vicepreședinte, desemnați în funcții chiar de Ludovic Orban.

Între timp, în combatul anti-Orban, în rândul politicienilor vocali care se întrec în acuze publice la adresa liderului PNL au intrat – sau au fost împinși – și oportuniști, traseiști sau trădători, politicieni imaturi, politicieni care nu au impresionat nici prin pregătire, nici prin bătălii politice câștigate, nici prin anvergură și experiență politică. Alături de ei, în corul atacatorilor apare și Alina Gorghiu care nu este la prima ieșire împotriva lui Ludovic Orban – care i-a succedat la conducerea PNL și l-a redresat, după o perioadă în care partidul fusese dus pe marginea prăpastiei. În iulie 2018, doamna Gorghiu îi „cerea public” lui Ludovic Orban să-i arate proiectele pe care PNL le va pune în practică pentru o viitoare guvernare și, tot public, îi cerea colaborare, în Parlament, cu partidul lui Victor Ponta, fostul său coleg din USL – alianță la care domnul Orban, nu doamna Gorghiu, se opusese. Și atunci miza era înlocuirea lui Ludovic Orban, unii solicitând convocarea unui Congres extraordinar – la doar un an de la alegerea acestuia la conducerea PNL, ca opțiune a 40 din cele 47 de filiale.

Revenind la actualele lupte intrapartinice din PNL, pentru putere, nu pentru proiecte, la care se adaugă recent ieșitele la iveală „episoade americane” ale premierului Florin Cîțu, care trag și ele în jos partidul, nu sunt puțini, estimez, cei care privesc în arenă cu îngrijorare. Îngrijorare nu pentru poziția și confortul unui li­der politic sau ale unei tabere, ci pentru soarta țării. Dacă în PNL nu vor înceta aceste lupte penibile, dacă partidul nu se va coaliza și nu va vorbi la unison pe teme majore privind guvernarea și  țara, la fel, dacă PNL va dovedi că nu va putea distinge între politicieni respon­sabili și oportuniști, gonflați politic, există riscul să se erodeze până la insignifianță și chiar să se scindeze. Ceea ce pentru PNL poate preconiza un dezastru la urne, în 2024, iar pentru țară, un dezastru pentru următorii ani. Nu se știe câți…

(Text publicat în „Puterea a cincea”)

Articole similare