Administrație

Drumul spre Vulcani şi cel spre Plaiul Nucului vor intra în lucru la primăvară

Ambele investiţii vor fi de aproape 100 de milioane de euro fiecare, şi sunt ofertate de multe companii

Specialiştii de la Departamentul Proiecte Europene din cadrul Consiliului Judeţean Buzău au sub observaţie, în această perioadă, două proiecte ce au fost depuse de instituţia buzoiană spre finanţare, ambele fiind acceptate. Este vorba despre proiectul pentru reabilitarea drumului judeţean ce face legătura cu zona Vulcanilor Noroioşi şi despre cel care, de asemenea, a trecut testul eligibilităţii şi presupune continuarea reabilitării şi modernizării tronsonului Podul Muncii (comuna Vintilă Vodă) – Plaiul Nucului (comuna Lopătari), parte a drumului judeţean DJ 203K.

Conform ultimelor declaraţii ale preşedintelui Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, cel mai aproape de etapa de semnare a contractului de atribuire a lucrărilor ar fi proiectul pentru reabilitarea tronsonului de drum judeţean DJ 203K. Costul de proiect al lucrărilor propuse în documentaţia tehnică este de aproximativ 100 de milioane de euro, iar licitaţia pentru desemnarea câştigătorului este aproape de finalizare.

În ceea ce priveşte proiectul pentru reabilitarea şi modernizarea drumului ce face legătura cu Vulcanii Noroioşi, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău spune că „lucrurile merg un pic mai anevoios”. Neagu apreciază că tergiversarea procedurilor de licitare are legătură cu numărul companiilor care au solicitat caietul de sarcini şi s-au înscris la concursul de oferte. Petre Neagu spune că la licitaţia pentru „Drumul Vulcanilor Noroioşi” s-ar fi înscris nu mai puţin de 16 companii şi asocieri. Din experienţele traversate de echipa Consiliului Judeţean în materie de implementare proiecte de mare anvergură, inclusiv prin prisma costurilor, se apreciază că astfel de licitaţii nu ar putea fi „rezolvate” în mai puţin de şase luni, ceea ce ar însemna că despre etapa atribuirii contractului de execuţie s-ar putea vorbi abia la sfârşitul primăverii viitoare. Şi în cazul acestei investiţii de interes public, este vorba de sume importante, care depăşesc 95 de milioane de euro.

Cât despre complexitatea lucrărilor, în ambele cazuri va fi vorba despre lucrări de anvergură, ce vor implica mult profesionalism, pentru că va fi vorba de executarea de lucrări pentru consolidare maluri, vor fi executate poduri dar şi lucrări pentru drenaj, toate intervenţiile în contextul traversării unor zone cu predispunere la alunecări de teren.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker