Actualitate

„Drumul Morții“ a luat 61 de vieți în nouă luni

Din păcate, România este fruntașă la nivel european la un capitol nedorit: cel al accidentelor rutiere, iar pentru încă un an țara noastră este fruntașă la mortalitate la nivelul țărilor UE.

„Am înregistrat un indice de 86 de persoane decedate la 1 milion de locuitori, faţă de media din UE care este de 46 de persoane decedate la milionul de locuitori. Dacă ne uităm mai în spate, la nivelul anului 2016, 2017, chiar 2018, putem spune că siguranţa rutieră în România a crescut, pentru că în acea perioadă înregistram chiar şi 98 de persoane decedate la milionul de locuitori. Astfel, pentru a menţine acest trend, România şi-a asumat ca la sfârşitul decadei 2021-2030 să reducă mortalitatea din accidente rutiere şi vătămările corporale grave cu 50 la sută.  Revenind la 2023, la primele nouă luni, păstrăm acest trend descendent. Avem o scădere cu 4 la sută a numărului accidente grave, o scădere cu 8 la sută a numărului persoanelor decedate şi cu 3 la sută a numărului persoanelor rănite grav”, a declarat cms. Bogdan Oproiu, de la Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

După cum bine știm, drumul național pe care au loc cele mai multe accidente rutiere grave este DN2, supranumit și „Drumul Morții” tocmai din cauza numărului mare de vieți pierdute în urma accidentelor de pe această șosea. Aici, în primele nouă luni au fost înregistrate 80 de accidente grave, soldate cu decesul a 61 de persoane, iar 50 de persoane au fost vătămate corporal grav. El este urmat de DN 1 (București-Oradea), DN 6 (București-Timișoara) şi DN 7 (București-Arad-Nădlac). Într-adevăr, ele sunt şi cele mai lungi tronsoane de drum naţional, de asta specificul este aparte faţă de celelalte artere. DN2 rămâne însă în fruntea clasamentului.

DN2 este și sectorul de drum pe care se înregistrează cele mai mari viteze. Recordul din acest an îi aparține unui râmnicean de 27 de ani Acesta a fost depistat în timp ce conducea pe DN2-E85, în afara localității Poșta Câlnău, pe timpul nopții. Autoturismul acestuia a fost surprins de radar în timp ce rula cu 221 km/h. Zilnic sunt opriți în trafic zeci de șoferi care apasă prea tare pedala de accelerație pe acest drum.

Reamintim DN 2 pleacă din Capitală, trece prin Urziceni, Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Adjud, Bacău, Roman, Fălticeni, Suceava, până la vama Siret spre Ucraina.

Accident grav pe DN2, în Buzău

Patru persoane au fost rănite şi transportate la spital, sâmbătă, între acestea şi un copil de 7 ani, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, evenimentul rutier s-a produs pe DN2 (E85), la ieşire din localitatea Gura Câlnăului. A fost vorba despre o coliziune între trei autoturisme – două maşini se deplasau pe sensul de mers Buzău spre Râmnicu Sărat, conduse de doi bărbaţi în vârstă de 24 şi 38 de ani, din Buzău şi Bucureşti, şi o a treia, condusă pe sensul opus de mers, de un bărbat de 45 de ani, din Vrancea.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de ambulanţă, poliţie şi pompieri. „Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane – şoferul de 45 de ani, un minor de 7 ani, din Vrancea, şoferul de 24 de ani şi pasagera acestuia, o tânără de 24 de ani, din Zărneşti. Persoanele au fost preluate de ambulanţă şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Buzău.

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei. Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2-E85, o șosea extrem de circulată și care, din punct de vedere al accidentelor, e și cel mai periculos Drum Național din România.˝

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker