Politic

Dreptul la replică: „Fotografia este o glumă, pe fondul unui ritual de nuntă”

Ca urmare a articolului publicat de dumneavoastră în data de 22.04.2024 în ceea ce mă privește, precum și a dreptului meu la replică, vă rog să publicați următoarele mele lămuriri.

În primul rând, fotografia pe care ați publicat-o dumneavoastră sub pretextul că aș face parte dintr-un grup de interlopi sau bătăuși, a fost realizată în contextul nunții unui prieten, în momentul în care se practica obiceiul intitulat, în zona noastră, „bărbieritul mirelui”. Așadar, această fotografie este o glumă, pe fondul unui ritual de nuntă.

În al doilea rând, cât privește situația mea juridică, țin să precizez că am pus la dispoziția partidului din care fac parte inclusiv cazierul judiciar, în care nu figurează nicio faptă penală. Iar în vederea dosarului, în care dumneavoastră afirmați că sunt implicat, menționez că acesta a fost deschis în anul 2019, ca urmare a unei altercații dintre alte persoane, partea vătămată acuzându-mă pe mine, în locul făptașului real. Astfel, în procesul aflat în curs de desfășurare, instanțele de judecată urmează a stabili adevăratele împrejurări.

Cu deosebită considerație,
Vișan Claudiu-Georgian,
Candidat AUR pentru Primăria comunei Săgeata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker