A devenit o tradiţie ca buzoienii să fie invitați să sărbătorească Ziua Îndrăgostiților, Dragobetele, la muzeu împreună cu artişti și meşteri populari, care să prezinte tradiţiile legate de începutul primăverii. Anul acesta, Muzeul Județean o are ca invitată la această sărbătoare pe Nicoleta Bică Bucșaru, care vine cu o expoziție de artă decorativă. Este o expoziție cu obiecte în care s-a folosit de tehnica împâslirii, o tehnică despre care aceasta povestește că este „un mediu de exprimare artistic”, nu numai un meșteșug care presupune o anumită dibăcie. „Pornind pe acest drum fascinant în deslușirea unei tradiții străvechi, arta împâslirii, am ajuns într-un loc care depășește barierele tradiționalului. Lâna, ușoară și maleabilă, modestă și atât de versatilă, prin natura sa organică și îmbietoare, deschide drumul experimentării ample de a crea noi texturi, volumetrii, moduri inovatoare de a o integra în estetica modernă, ocupându-și locul binemeritat între artele decorative. Lucrările care au făcut parte din proiectul masteral, coordonat de doamna conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu, împreună cu alte creații artistice care au fost prezente în expoziții naționale și internaționale, sunt puse laolaltă într-o expoziție personală, încadrată perfect în ambientul tradiționalist al Muzeului de Etnografie «Vergu Mănăilă» din Buzău și poate fi vizitată in perioada 25 februarie–12 martie 2023”, spune Nicoleta Bică Bucșaru.
Expoziția este denumită „Formele Gândului” și va fi curatoriată de profesorul universitar Daniela Frumușeanu. Evenimentul va fi prezentat în cadrul vernisajului din data de 25 februarie, de criticul de artă Ana Amelia Dincă.
Ce este Dragobetele
Dragobetele este echivalentul românesc al zilei Sfântului Valentin sau Valentine’s Day și este cunoscut sub numele de „Cap de primăvară”, „Sântion de primăvară”, „Ioan Dragobete”, „Drăgostițele”, „Năvalnicul” sau „Logodna”. Denumirile au legătură cu credința populară conform căreia el ar fi fiul Babei Dochia, „Năvalnic” și nestatornic ; Dragobetele se diferențiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiția catolică și este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, care sălășluieşte mai mult prin păduri.
Fenomenul redescoperirii lui Dragobete, personaj mitic cunoscut până în 1990 doar de către specialiști, s-a petrecut de aproape trei decenii, pentru a-i opune rezistență „invadatorului” Valentine, a cărui sărbătoare occidentală a iubirii a venit la pachet cu un uriaș potențial comercial, într-o lună de februarie lipsită de alte atracții. Considerat o zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților, Dragobetele a devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în această zi. Dragobete mai este considerat și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor, de unde i s-a dus și vestea că „Dragobetele sărută fetele!”.
Dragobetele în istorie
Una din cele mai vechi mențiuni scrise despre Dragobete provine din Transilvania, comuna Beclean, judeţul Brașov, și se află pe un „Triod” tipărit în 1774 și păstrat într-o biserică greco-catolică din Calbor. Ea a fost descoperită de Nicolae Iorga și consemna: „Zioa de Dragobete. Vreme timpurie”.
O altă însemnare legată de Dragobete vine de la Dimitrie Bolintineanu. „Mare iubitor de tradiții, Dimitrie Bolintineanu, în lucrarea sa <Traianida> (1870), o epopee a etnogenezei, la care a lucrat mulți ani, a încercat să reconstituie un panteon, introducând în scenă personaje precum Dochia (Eudochia), Cosânzeana, Peuca, Tubita, dar și Zamolxis, Dragobete sau bravul Orodel, care își petrec eternitatea pe muntele sacru <Cocaion>. Aici, Dragobete este menționat doar episodic și nici nu va mai fi reluat de către Bolintineanu, care s-a îmbolnăvit și a decedat la foarte scurt timp (20 august 1872), astfel că Dragobete nu va reuși niciodată să atingă notorietatea literară a unui Făt-Frumos”, scrie site-ul Ministerului Culturii. Două decenii mai târziu, consemnează aceeași sursă, Bogdan Petriceicu Hasdeu îi acordă Dragobetelui un rol fundamental în viziunea proprie asupra calendarului popular. Sunt câteva referințe în „Etymologicum magnum Romaniae”, în care „Dragobete cap de vară”, sărbătorit la 1 martie, marchează începerea sezonului cald, în timp ce „Sânt-Andreiu cap de iarnă”, datat de Hasdeu la 1 decembrie, marca începutul sezonului rece.
„O descriere de specialitate i se datorează preotului și renumitului folclorist, academicianul Simeon Florea Marian care, în cel de-al doilea volum al lucrării <Sărbătorile la români> (1899), consemnează realitatea indiscutabilă a celebrării Dragobetelui, în diferite comunități, la două date diferite, 24 februarie și 1 martie, specificând și arealul de desfășurare a acestui obicei: comune din Muntenia și din județele Gorj și Olt. 24 februarie este <ziua în care se împărechiază toate păsările și animalele>. În Gorj, <în ziua de Dragobete, 24 februarie, mai cu seamă tinerii și tinerele țin să schimbe între ei vorbe de dragoste, crezând că le va merge bine și vor fi îndrăgiți și iubiți de toată lumea în cursul acelui an>”, se mai arată pe site-ul www.cultura.ro.
O altă referire la Dragobete, dar mai ales la originea comună a celor două sărbători, Valentine’s Day și Dragobete, o evidenția, în 1913, Ștefan Octavian Iosif, când publica în revista „Viața Românească” o traducere în limba română a piesei lui W. Shakespeare „Visul unei nopți de vară”. Astfel, „Saint Valentine” este tradus prin „Sfântul Dragobete”, replica din actul al patrulea a lui Theseus, referitoare la Valentine – „Good morrow, friends. Saint Valentine is past: Begin these wood-birds but to couple now?” – fiind tradusă: „Ei, bună ziua! Sfântul Dragobete / Trecu, și-aceste păsărele-acum / Se’mperechează-abia?”.
