ActualitateEducație

Două clase noi la Viperești pentru copiii reveniți din străinătate

La solicitarea părinților, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău a aprobat înfiinţarea a două clase suplimentare pentru anul şcolar viitor 2024-2025, una de nivel primar şi alta de gimnaziu, de tip „A doua şansă”, în cadrul în cadrul Şcolii Gimnaziale Vipereşti din mediul rural. „Mulți părinții au cerut școlii să poată reveni la ore copiii care nu au amai frecventat școala în ultimii ani”, a spus inspectoarea generală a IŞJ Buzău, Daniela Palcău pentru Agerpres.

Este vorba despre familii care s-au întors din străinătate, și care au copii care au depăşit vârsta de şcolarizare cu peste trei ani în mod firesc la învăţământul de masă. De aceea, mai spune inspectorul general, Daniela Palcău, „am aprobat acest tip de clasă pentru regiunea de nord a judeţului. Dacă pentru o clasă pregătitoare sunt înscrişi copii de 6-7 ani, până la 8 ani, aici depăşesc limita cu 3 ani, sunt copii de 10, 11 ani care nu au frecventat învăţământul primar deloc şi acum aceşti copii, pe bază de module, pot să facă acest tip de învăţământ”.

Aceasta subliniază și importanța programelor de tip „Masa caldă” sau măsurile din cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS), în decizia părinților de a trimite copii la școală.

„Programele de tip PNRAS, de reducere a abandonului şcolar, au avut un succes deosebit la şcolile din judeţul Buzău, în special cele din mediul rural. Acest program a facilitat frecventarea cursurilor de către copiii care se aflau în risc de abandon şcolar sau chiar în abandon. Solicitările părinţilor de a-şi înscrie copiii la şcoală sunt determinate şi de programele pe care cadrele didactice le desfăşoară la clasă, inclusiv activităţi extracurriculare. Copiii au avut parte de activităţi extracurriculare, au beneficiat de o masă caldă, cum este cazul şcolii din localitatea Vipereşti sau de un pachet alimentar”, a mai spus Daniela Palcău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker