Monden

DJ Sava, o nouă piesă alături de Dayana

După ce a lansat alături de frumoasa Dayana „Calling For You” în septembrie și „Down to Monaco” anul trecut, buzoianul DJ Sava colaborează din nou cu talentata artistă, de data aceasta pentru o piesă în care videoclipul „face toți banii”, cum s-ar zice.

În videoclipul piesei „No More Lies”, modelul îmbrăcat sexy și provocator te face să uiți de toate grijile cotidiene și să vrei să evadezi măcar cu gândul spre relaxare și frumos. Deși piesa este despre trădare și dorința de a scoate mereu adevărul la suprafață, clipul o surprinde pe Dayana extrem de feminină și provocatoare, totul pe beat-uri dance, așa cum ne-a obișnuit DJ Sava. Compus de către Dayana alături de DJ Sava și Florin Boka, „No More Lies” este, în același timp, și despre speranța că iubirea poate schimba tot. Buzoianul se află la cea de-a treia melodie pe care o compune alături de moldoveancă și păstrează ritmurile funk tropicale și sound-ul fresh.

Diana „Dayana” Sturza este o artistă din Chișinău care, de-a lungul timpului, a participat la numeroase concursuri și emisiuni și a cucerit publicul prin talentul și nonconformismul său. Abordarea îndrăzneață a tinerei compozitoare îmbină atitudinea sa cu sound-ul fresh și ritmurile funk tropicale alese mereu de buzoian, așa că hit-ul are clar ingredientele unui succes. Iar numărul de fani întărește din plin acest target, până acum piesa buzoianului având deja 136.000 de vizualizări.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker