Opinii

Distracție plăcută, petrecerea continuă

De când scriu și vorbesc în spațiul public am observat că este mult mai comod să te sui pe valul sfintei indignări (tema este un element secundar) decât să încerci să îl oprești cu argumente de bun-simț sau raționale. Am încercat de câteva ori, pe câteva subiecte. Uneori mi-a ieșit (vezi încercarea de discreditare a lui Augustin Lazăr de către gruparea Dragnea, prin folosirea temei anticomunismului. Da, Augustin Lazăr are păcatele lui, da, Securitatea și Procuratura erau Binomul, dar nu, adevărul nu se restabilește prin campanii de presă mincinoase ale Antenei3 et. comp., mai ales dacă știi că nu dorința de adevăr îi mână, ci dorința de a pune mâna pe Justiție) cel mai adesea nu.

Evident că orice om rațional se ferește, așadar, să se pună în fața căruței cu proşti (îmi cer scuze anticipat, așa este expresia, nu mă refer la cei care sunt în respectiva căruță dintr-o bună-credință greșit direcționată) odată ea pornită la vale. Mai ales când este împinsă cu intenție și din mai multe părți. Orice om rațional, cum spuneam, care își dorește până la urmă să promoveze în societatea românească multilateral securistică și să obțină confirmarea socială (acompaniată sau nu de funcții, distincții sau după cel mai des caz bani) nu ar face așa ceva. Reuşitele nu au contat, eşecurile mi-au atras ura eternă a unor oameni și grupuri. Chestie cu care mă mândresc mai ceva decât cu un Oscar, dar care nu m-am ajutat prea mult. So, nu faceți ca mine. Sincer vă sfătuiesc.

Așadar, ca să nu o lungesc, modelul românesc de succes e destul de simplu. Te uiți din ce direcție bate vântul și scuipi și tu (dacă poți să o faci cât să ieși în evidență e minunat) în direcția respectivă. Vei fi apreciat, lăudat, ba chiar vei fi considerat un om de bună calitate, integru, deosebit, o speranță a democrației, o lumină a societății civile, un far călăuzitor al dreptății etc și etc. E ceea ce românii așteaptă de mii de ani, eroi salvatori, e ceea ce li se livrează de mii de ani, falși eroi salvatori. Cât să poată spune că nu e vina lor și au fost păcăliți. Ceea ce ne asigură confortul psihic al lipsei eterne de responsabilitate pentru orice, adevăratul nostru secret al supraviețuirii ca popor milenar. Strălucirea eternă a minții fără pată.

Dar divaghez, deși ce spun ar merita o carte.

Președintele Iohannis a făcut marți un gest absolut rar în istoria României. A spus cu subiect și predicat, de la înălțimea și cu responsabilitatea asumată a Administrației Prezidențiale, ceea ce, cu umilința necesară, am intuit încă de când am văzut și eu primele rachete de presă zburând: așa-zisele legi ale siguranței naționale nu reprezintă propuneri legislative. Ele sunt nişte drafturi, a căror origine nu este foarte clară și, aici vine partea interesată, au fost scurse (atenție, scurse înseamnă că cineva le-a dat intenționat spre publicare și stârnire de isterie, a se scuti autovictimizarea presei, căci au știut exact ce publică) în presă. Ah, presa, câinele ciobănesc german (If You know What I mean) de pază al… democrație, ați fi tentați să spuneți nu?

Președintele a mai spus un lucru important, anume că acea persoană/grup de persoane care a/au procedat în acest fel este/sunt cunoscută/ți de către dânsul.

Bun. Pentru orice om cu doi neuroni valizi în cap, această declarație nu poate duce decât într-o singură direcție: o operațiune de manipulare făcută cu un scop anume de către o entitate sau persoană, a cărui scop, dragii mei, nu a fost să ne protejeze de „revenirea Securității” (este totuși rizibil că oameni cu o anumită vârstă și expertiză și-au putut imagina că prevederi precum „obligativitatea colaborării” pot fi trecute într-un proiect de lege într-o țară NATO și UE, din moment ce tot oamenii ăia experţi ne spun că nici măcar Securitatea nu ar fi făcut așa ceva, ceea ce este perfect adevărat. Pentru că e absurd, de aia, și doar dacă tu crezi că ăia din serviciile de astăzi sunt mai proști decât securiștii ai putea crede asta. Să scrie nişte aberații acolo care pot fi demolate la primul control de constituţionalitate) și nici să lovească în statul „militarizat-socialist” (zic bine domnul Drulă?).

Ci, spune Președintele, cu subiect și predicat, s-a urmărit alt scop. Emoția publică și crearea unui val de teamă și indignare fiind ăla. Ceea ce s-a și obținut, nu-i așa? Ei, scopul din spatele efectului ar fi interesant de aflat, dar asta am convingerea că vom vedea într-un episod viitor.

Bun. Am văzut deja că valul nu dorește să țină cont de ceea ce ar fi trebuit să îi spună rațiunea și experiența a zeci de operațiuni absolut similare și operează ca de obicei (îmi pare rău că trebuie să repet sintagma „căruţa cu proşti”) în stil emoțional. Așadar, inclusiv declarația clarissimă a Președintelui a fost întoarsă pe dos și transformată în… confirmarea teoriei deja lansate. Este cât se poate de tipic.

Bon. Considerați că mi-am făcut deja datoria să vă previn. Am făcut-o de la început oricum, nu că îți trebuie cine știe ce abilități. Ignoraţi ce spun. Procedaţi ca de obicei. Nu vă deranjați să vă puneți prea multe întrebări. Distracție plăcută. Petrecerea continuă.

Articole similare