Cultură

ISTORII / Despre poștă, telegraf și telefon la Buzău și Râmnicu Sărat (II)

Din anul 1859, căpitanii de poștă au obligația de a asigura adăpost pentru paznicii  traseelor cu linii telegrafice și caii acestora, dar trebuiau să confirme prin rapoarte scrise că aceștia asi­gură paza și întreținerea traseelor telegrafice. Prima linie de telegraf electric este consemnată în anul 1853 și asigura legătura între Sibiu, Timișoara și Viena, un an mai târziu fiind menționată o linie telegrafică între Ploiești-Buzău-Râmnicu Sărat-Foc­șani, un document din 1855 referindu-se la executarea de reparații, din cauza stricăciunilor cauzate de o  furtună puternică. Ca măsuri de organizare, în anul 1856 se înființează un stabiliment (birou) telegrafic dotat cu aparatura necesară adusă de la Viena, un an mai târziu asigurându-se și un local „corespunzător”. În 1858, din cauza furtului de sârmă, linia Buzău-Brăila nu a funcționat o perioadă, situații similare semnalându-se și pe celelalte linii din cuprinsul județelor Buzău și Râmnicu Sărat.

Se înființează cutiile de scrisori în orașe

S-a impus, de aceea, angajarea unor „cantonieri de telegraf”, scutiți de serviciul militar. În 1858 se stabilesc regulamente de funcționare, iar din anul 1859, s-a dispus ca toate depeșele telegrafice să fie scrise  cu litere latine.

Continuă măsurile de organizare a serviciului poștal, din 1860, pe traseul București-Focșani, via Buzău, func­ționând un serviciu zilnic, la acea dată existând birouri poștale la Buzău și Râmnicu Sărat. Un an mai târziu s-au înființat cutiile pentru scrisori în toate orașele. S-a avut în vedere și obligația de a se întreține corespunzător diligențele, iar scrisorile să fie ștampilate cu tuș negru. Au fost introduse și uniforme pentru funcționarii poștali, obligatorii, mai ales, pentru curieri și pentru cei care transportau scrisori, obligație generalizată din anul 1863.

În cadrul procesului de organizare și modernizare inițiat de Al. I. Cuza, la 29 decembrie 1864, s-a propus înființarea serviciului de poștă în comunele rurale, care începe să funcționeze normal abia din 1872, dată la care erau servicii poștale în gările Ulmeni și Cilibia (atribuții în sarcina șefului de gară). De asemenea, din 28 august 1864, serviciul poștal se unifică cu cel telegrafic, elaborâdu-se prima lege de organizare telegrafo-poștală (3 decembrie 1865), fiind stabilite și taxele telegrafice și poștale pentru corespondența internă.

De la 1 iunie 1873 se pun în circulație primele cărți poștale, iar la 23 martie 1875 se creează primul serviciu de poștă ambulantă pe ruta Buzău-Ițcani, ce asigura legătura rapidă cu orașele București, Buzău, Tecuci și Roman. Din anul 1894, poșta rurală, până atunci  finanțată de comune, este trecută în bugetul statului.

În sarcina județului erau serviciile de poștă rurală și oficiile telegrafice de la Pleșcoi (transferat apoi la Pârscov) și Pătârlagele, dar funcționau și alte două servicii de poștă rurală în plasele Sărata (gara Monteoru) și Câmpu (gara Cilibia). În plaiurile Slănic, Pârscov și Buzău serviciul poștal se executa de către un expeditor călare.

Servicii publice de telefonie în județele Buzău și Râmnicu Sărat

Între anii 1890 și 1895, în județele Buzău și Râmnicu Sărat se înființează și servicii publice de telefonie. Județul Râmnicu Sărat a fost printre primele din Muntenia care a beneficiat de prevederile legii din 1894, construindu-și, în 1897, o rețea de utilitate publică și administrativă, extinsă între anii 1898-1899, cedată, apoi, sta­tului spre administrare. În 1900, sunt înregistrate 20 circumscripții poștale rurale și 50 oficii telegrafo-poștale, cât și curse poștale zilnice. Monografia județului din 1943 menționează, pentru anul 1900, un număr de 41 posturi telefonice, existând legături telefonice între toate instituțiile, cât și între reședința județului și cele ale plaselor, dintre acestea și comune. Erau oficii telegrafo-poștale la  Buzău, Pătârlagele, Pleșcoi și Pogoanele, reședința județului fiind în legătură telegrafică cu subprefecturile.

Din 1902, toate comunele care erau sedii ale subprefecturilor aveau legături telefonice, la rețeaua de telefonie fiind racordate și alte localități  de pe traseele Buzău-Costești-Cotorca, Buzău-Vadu Sorești și Pârscov-Goidești. Comunele Glodeanu Sărat și Amaru au fost legate prin fir direct, prin Baba Ana, de Mizil. Se lucra la traseele Cislău-Chiojdu, Pogoanele-Padina, Pogoanele-Caragele-Luciu-Largu, în 1911 existând o rețea completă de telefonie. Funcționau trei oficii telegrafo-poștale, intenționându-se și înființarea celui de la Beceni.

În anul 1906, Prefectura cedează Oficiului Poștal, Telegrafic și Telefonic terenul pentru construirea unui local corespunzător, consemnân­du-se că, în 1909 și 1910, oficiile de la Pârscov și Pătâr­lagele s-au desființat. Totodată, un raport din 1910 al Prefecturii menționa că re­țeaua telefonică era „insuficientă și incompletă”, cu precizarea că în anii 1908-1910 s-au instalat telefoane „în mai bine de jumătate din numărul comunelor”, firele fiind în grija a șapte cantonieri telefonici. În anul 1907 s-au înființat oficiile de la Cislău și Monteoru, iar în 1909 existau servicii poștale în toate gările de pe linia Buzău-Nehoiașu.

Rețeaua PTT din fostul județ Râmnicu Sărat cu­prindea cinci oficii telegrafo-poștale, două agenții speciale, un oficiu sucursală de telegraf și telefon în Palatul Administrativ și de Justiție și 73 birouri poștale rurale (115 sate, cătunele și așezările izolate erau deservite de factori rurali), în viitor urmând să se instaleze un post telefonic automat în gara locală. Rețeaua telefonică de 600 kilometri dispunea de 73 posturi comunale de utilitate publică, 25 posturi județene de interes administrativ și 41 posturi particulare interurbane. Oficiul PTT din Râmnicu Sărat funcționa într-un imobil construit în anii 1900-1902, pe un teren cedat special de Pri­mărie în anul 1883.

Din 1912 își încep activitatea și oficiile din Pogoanele, Pârscov și Beceni, în 1916 cele din Cernătești și Vintilă Vodă, iar din 1939 și oficiul din Mihăilești. În 1913 s-a hotărât construirea de localuri proprii la Buzău, Râmnicu Sărat și Pogoanele, cel din Mizil fiind proprietatea statului.

Funcționau circuitele telefonice București-Buzău-Mă­rășești, Ploiești-Urlați-Buzău, în plan se afla construirea circuitului telefonic București-Focșani, via Po­goanele. Menționăm că, din 1 aprilie 1914, Serviciul telefonic a trecut în administrarea statului.

Corespondența se colecta prin cutii poștale – la Buzău, 90 în comune și 114 în sate, 373 neavând cutii și în județul Râmnicu Sărat – 68 în comune și 15 în sate, 73 nu aveau.

În anul 1929 funcționau oficii PTT la Buzău (2), Monteoru, Pogoanele, Nehoiu, Pârscov și Pătârlagele și agenții poștale la Beceni, Breaza, Cănești, Cislău și Vintilă Vodă, cu  119 angajați. În 1930 erau 48 abonați telefo­nici în județul  Buzău, numărul acestora ajungând la 38.705 în 1945. Pentru asigurarea  unor condiții corespunzătoare, în 1932 se închiriază pentru Serviciul telefonic un imobil în strada Petre Bărbulescu nr. 30 (Democrației), a fost refăcută  rețeaua de cabluri și legăturile telefonice ce conectau Buzăul cu Ploiești, Brăila și Beceni, procurarea de centrale mo­der­ne, tip STANDARD. Oficiul poștal continuă să funcționeze în clădirea de pe strada Carol I (Independenței), dar s-a înființat în centru un oficiu pentru serviciile de telegraf, recomandate și  mesagerii.

Pentru anul 1934 se indică Oficiul PTT Buzău, Ofi­ciul telegrafo-poștal de la Nehoiu, agențiile poștale de la Bră­deanu, Smeeni, Vadu Pașii, Găvănești, Cănești și Joseni, posturile telefonice de la Stațiunea Pietroasele, din Si­riu (la casa Nicolae Sbârcea), Aliceni, Dâmbroca, Sălcioara, Potoceni, Valea Muscelului și Izvoru Dulce. La acea dată, județul deținea o centrală telefonică și rețea de telefonie în tot județul.

Enciclopedia României din 1935 indică opt oficii PTT (Buzău, Buzău gară, Mizil, Nehoiu, Pârscov, Pătârlagele, Pogoanele, Sărata Monteoru) și cinci agenții speciale (Boboc, Cândești, Cilibia, Măgura și Monteoru), nouă gări cu serviciu poștal (Vernești, Ojasca, Pârscov, Pătârlagele, Ruș­avățu, C.A.Rosetti, Tăbărăști, Vintileanca). Oficii telefonice erau la Buzău, Mizil, Beceni, Breaza, gara Cilibia, Cislău, Nehoiu, Pârscov, Pătârlagele, Pogoanele. Jude­țul Râmnicu Sărat avea un oficiu PTT, trei agenții speciale, patru gări cu servicii poștale, cât și oficii telefonice la Râmnicu Sărat, Cotești, Dumitrești și Plainești.

Se construiește Palatul Poștei

Deoarece spațiul era nea­decvat pentru desfășurarea unei activități corespun­zătoare, în 1938 s-a hotărât construirea unui palat al poștei, pe terenul dintre Teatrul „Moldavia” și Palatul de Justiție, după exproprierea și demolarea imobilului proprietatea lui Pamfil Șeicaru.

În anul 1939, Buzăul a fost legat telefonic cu Ploieștiul și Bucureștiul prin cablu subteran, pentru anul 1944 avându-se în vedere automatizarea rețelei telefonice, devenind astfel primul oraș secundar cu serviciu telefonic automat, cu intenția de a se  construi un imobil adecvat, rea­lizat abia în 1978.  Existau circuite telefonice ce legau Buzăul de reședințele preturilor, cu racorduri către majoritatea comunelor. În 1942 funcționau un Inspectorat regional PTT, un oficiu de reședință, un oficiu urban, cinci oficii rurale, gările CFR și stațiile de pe linia Buzău-Nehoiașu dispunând de servicii de poștă și telegraf, 93 circumscripții rurale fiind deservite de factori poștali.

Noul local al poștei s-a inau­gurat la 1 septembrie 1943 (ambele au acum o altă destinație, cel de lângă Tribunal fiind într-o stare precară din punct de vedere al stării fizice), în ceea ce privește telefonia, de la 300 posturi în 1939, în 1940 erau  440 (10 telefoane la 1000 de locuitori), astfel că s-a dispus și tipărirea unei cărți cu abonații telefonici. Iar în perioada inflației de după secetă, s-a dispus și majorarea tarifelor telefonice (450.000 lei abonamentul pentru particular, 900.000 lei pentru instituții, 1.450.000 lei pentru întreprinderi), 3 minute de convorbire cu Bucureștiul  costând 120.000 lei.

La Râmnicu Sărat, în 1943 s-au instalat primele cabluri telefonice subterane pe strada Victoriei, colț cu strada Ghiță Lupescu fiind clădirea „noului Serviciu SAR, iar pe cealaltă parte (colț cu strada Calafat, n.r.), vechiul Serviciu SART”. Oficiul poștal era pe strada Constantin Brâncoveanu, colț cu strada Mihai Eminescu.

Articole similare