Actualitate

De negăsit de 20 de ani: cel mai vechi caz de dispariție a unui copil în județul Buzău, încă nerezolvat

Tot mai mulți copii trăiesc situații de viață în care fuga de acasă pare să fie cea mai bună soluție. Fuga reprezintă în viziunea lor o soluție pentru toate ­pro­blemele cu care se confruntă, fără să realizeze că, dincolo de ușa casei sau a instituției de protecție, sunt adesea provocări mai mari, greu de gestionat.

Dincolo de falsa isterie provocată în urmă cu mulți ani de o postare pe o rețea de socializare, potrivit căreia zeci de copii ar fi răpiți pentru a li se lua organele vitale, fenomenul disparițiilor copiilor și tinerilor a căpătat, în ultimii ani, noi valențe. Mai nou, disparițiile din rândul fetelor se asociază cu plecări voluntare de acasă, dar și cu aria infracționalului. Nu mai departe de săptămâna trecută, polițiștii au găsit în timp record o copilă de 12 ani fugită de acasă cu iubi­tul ei cu aproape 8 ani mai mare. Pe 18 mai, Andreea Tatiana U. a fost dată dispărută de părinți după ce a plecat de acasă. A doua zi, polițiștii au găsit-o în județul Brașov unde se afla împreună cu un tânăr prezentat ca „iubitul” ei. Deși, inițial, s-a anunțat că fata nu ar fi fost victima unei infracțiuni, nu a fost așa. Tânărul care o ademenise pe fată a fost reținut, iar pe 20 mai a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi ținut-o cu forța pe copilă.

Iar acest caz nu este singular. În ultimele luni, mai multe adolescente plecate de acasă au fost redate familiilor lor. Deși, în toate cazurile, oamenii legii au identificat dispăruții în timp scurt, cazurile privind copii și tinere au fost și au rămas un motiv de alertă pentru autorități și un prilej de panică și îngrijorare pentru societatea civilă și cetățeni.

În România dispar în fiecare an, în medie, 3.000 de copii și ceea ce îngrijorează este procentul extrem de ridicat de copii care părăsesc domiciliul de bunăvoie, cele mai expuse fiind fetele aflate în pragul adolescenței, iar categoria de vârstă cea mai vulnerabilă este între 13 și 17 ani.

De ce fug de-acasă copiii? Pentru că acasă sunt neglijați de părinți, ne­înțeleși, pedepsiți cu bătaia sau abuzați, băieții fug de acasă și din dorința de a deveni, prea timpuriu, independenți, iar fetele pleacă și pentru că părinții le inter­zic o relație de prietenie și ajung, uneori, să fie exploatate sexual.

Alții dispar pentru că se rătăcesc ori sunt răpiți. Un astfel de caz se află în scriptele Poliției buzoiene de mai bine de 20 de ani. Un băiat de 5 ani a plecat pe 26 octombrie 2000 de la domiciliul bunicilor situat în comuna Gălbinași, satul Tăbă­răști, și nu a mai revenit. Cazul apare în lista cu persoane dispărute de pe ­pa­gina oficială a Poliției Ro­mâne, în speranța că la un moment cineva poate oferi amănunte care să îi ajute pe oamenii legii să îl găsească. Munca devine și mai dificilă, cu puțini polițiști care se ocupă de aceste cazuri, mai ales după pensionările masive din ultimii ani.

Pe 25 mai 1979, Etan Patz, în vârstă de șase ani, a dispărut de la domiciliul său din New York și nu a mai fost găsit niciodată. Atunci a fost lansată cea mai amplă campanie de căutare a unei persoane dispărute: au fost înălțate baloane, copacii au fost legați cu panglici roz, chipul băiețelului a fost afișat în tot orașul, au fost oferite recompense. Un an mai târziu, la aceeași dată, au fost organizate manifestări în amintirea băiețelului dispărut, iar pe 25 mai 1983, președintele SUA, Ronald Reagan, a declarat ziua de 25 mai “Ziua Națională a Copiilor Dispăruți” – ”Missing Children’s Day”. Ziua a început să fie celebrată și în Canada din 1986, la inițiativa Organizației “Copiii dispăruți” și la nivel internațional tot din 1986, la inițiativa Crucii Roșii Internaționale, pe fondul înmulțirii dispariților în rândul copiilor.

Ziua Copiilor Dispăruți este comemorată internațional din anul 2001, la inițiativa International Center for Missing & Exploited Children (ICMEC), Missing Children Europe și a Comisiei Europene, și promovată The Global Missing Children’s Network (GMCN), o rețea globală cu 24 de agenții partenere. Ca simbol al acestei zile a fost ales floarea de “nu-mă-uita” – „forget me not” (Myosotis sylvatica), datorită numelui ei și abundenței acesteia în luna mai. Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți aduce un omagiu copiilor plecați voluntar, răpiți sau rătăciți, care și-au găsit drumul spre casă, care au murit sau care nu au fost găsiți încă.

Articole similare