Economic

Cum vor ajunge buzoienii să circule cu Uber Melc

Pe 8 martie 2024, Ministerul Transporturilor a publicat un amendament la OUG 49/2019, care reglementează serviciul Uber din 2020. Potrivit Uber, propunerea de a schimba această ordonanță afectează mai mult de 90 la sută din vehiculele disponibile astăzi pe platformă, conform numerelor înregistrate de Autoritatea Rutieră Română.

„În consecință, disponibilitatea serviciilor va fi drastic redusă, în timp ce pasagerii nu vor putea folosi aplicația Uber așa cum au fost obișnuiți din momentul în care s-a lansat în România acum nouă ani. Schimbările vor afecta timpii de așteptare, influențând creșterea costurilor. Călătoriile cu Uber vor fi mai puțin accesibile și convenabile”, arată compania de ride sharing, într-un comunicat.

Aplicația Uber Melc, implementată de companie,  imită experiența comandării unei curse în cazul în care propunerile vor fi implementate. În timpul utilizării aplicației, pasagerii vor fi întâmpinați de un mesaj conținând informații despre propunerile curente pentru legea transportului alternativ. După închiderea mesajului, începând din 18 martie utilizatorii vor vedea în aplicație în majoritatea timpului doar produsele UberX și Uber Melc.

Caracteristicile produsului sunt: număr limitat de vehicule disponibile; timpi de așteptare mult mai mari; costuri ridicate semnificativ. „Prin Uber Melc vrem să ilustrăm cum va arăta peisajul mobilității urbane dacă noile propuneri pentru OUG 49/2019 vor fi implementate. În timp ce zeci de mii de șoferi vor fi afectați de schimbări, pasagerii vor avea timpi de așteptare foarte mari, dar și creșteri semnificative de costuri pentru călătoriile lor, acestea fiind două schimbări majore care vor influența înlăturarea unui serviciu esențial pentru mulți dintre ei. Cei care utilizează Uber pentru a preîntâmpina lipsa locurilor de parcare, care își trimit copiii la grădiniță alături de bunici, care merg la birou sau pur și simplu au de rezolvat ceva în oraș nu vor mai putea folosi un serviciu pe care l-au accesat de aproape un deceniu, la simpla apăsare a unui buton. Invităm utilizatorii să încerce Uber Melc pentru a înțelege impactul pe care îl pot avea noile propuneri, întrucât aceasta poate deveni singura variantă pentru transportul alternativ în România”, spune Ana Maria Borlovan, Head of Driver Operations la Uber pentru Europa Centrală și de Est.

Uber este o platformă multimodală care la nivel global oferă servicii de livrare de mâncare, livrare de colete de mici dimensiuni, biciclete și trotinete electrice. Aplicația este disponibilă în mai mult de 70 de țări din toată lumea, în peste 10.000 de orașe, și îmbunătățește felul în care oamenii se deplasează în metropole. În România, Uber este disponibil în 22 orașe: București, Brașov, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova, Pitești, Ploiești, Galați, Oradea, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș, Baia Mare, Târgoviște și Suceava.

Cum s-a ajuns aici

În ultimele săptămâni, mii de taximetriști din mai multe județe au protestat în Piața Constituției din Capitală solicitând drepturi egale cu cele ale firmelor de transport alternativ. Potrivit Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), există o concurenţă neloială în acest domeniu de activitate.

În aceste condiţii, Ministerul Transporturilor a publicat în dezbatere un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea OUG nr. 49/2019, care conţine şi anumite propuneri înaintate de taximetrişti. Este vorba despre eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere, modificarea ecusoanelor, astfel încât acestea să fie văzute de la distanţă, în vederea îmbunătăţirii activităţii de inspecţie şi control, abordarea în mod uniform a vechimii autoturismului cu transportul în regim de taxi şi închiriere, respectiv până la 5 ani vechime la prima autorizare şi maximum 10 ani la prelungire. De asemenea, este prevăzută obligativitatea operatorilor de transport alternativ de a desfăşura activitatea pe raza autorităţii de autorizare.

„Ceea ce lipseşte din proiectul de Ordonanţă este limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe, motiv pentru care, lupta noastră continuă şi va continua până la obţinerea acestui punct. Protestul din data de 13.03.2024 este organizat tocmai pentru a atrage atenţia Guvernului şi Parlamentului României asupra faptului că, fără includerea acestei limitări, nu putem vorbi de o concurenţă loială între jucătorii din această piaţă”, se precizează într-un comunicat din 13 martie al asociaţiilor de taximetrişti.˝

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker