Politic

Cum sărbătoresc liberalii buzoieni Ziua Culturii Naționale

Liberalii buzoieni sărbă­toresc Ziua Culturii Naționale printr-o suită de manifestări organizate pe parcursul întregii zile de 15 ianuarie. Astfel, între orele 11.00 și 12.00, buzoienii și nehoienii care se vor afla în zona centrală a celor două localități vor primi în dar câte o carte, ca ,,îndemn la cultură și la cunoașterea valorilor noastre culturale”, după cum precizează organizatorii, repre­zentante ale Biroului Politic Județean al Organizației Femeilor Liberale.

Începând cu ora 18.00, buzoienii sunt așteptați la Muzeul Județean și la Teatrul “George Ciprian”, unde vor avea ocazia să asculte mesajul ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să participe la vernisajul expoziției de pictură și sculptură dedicate Zilei Cuturii Naționale, organizată de Asociația Meșterilor Populari și Artiștilor din Buzău (ora 18.20) și să vizioneze spectacolul de versuri, muzică clasică și balet, realizat de artiști buzoieni și de elevi ai școlii de balet (ora 18.40). De asemenea, pe parcursul întregii zile de 15 ianuarie, cei interesați pot achiziționa diverse suveniruri de la standul special amenajat la Muzeul Județean.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker