Cum a provocat un politician de Buzău primul dezastru din învățământul românesc

Pentru elevii clasei a VIII-a, Evaluarea Națională s-a încheiat, urmând ca lucrările să le fie corectate și, mai apoi, candidații să fie repartizați la licee. Pentru absolvenții clasei a XII-a, greul abia acum urmează, iar aceștia vor susține examenul de bacalaureat, format din trei probe scrise: Limba și literatura română, proba obligatorie a profilului și proba la alegere a profilului și specializării.

Presiunea este mare pentru ambele generații, pentru că rezultatele obținute vor decide pentru ce vor putea opta mai departe, fie pentru instituția de învățământ superior dorită, fie se vor mulțumi cu ceea ce primesc sau mai încearcă anul viitor. Dacă examenul de bacalaureat sub forma actuală îi intimidează pe candidați, prima oară când acesta a fost susținut, în 1925, rata de promovabilitate a fost una dezastruoasă. Firește, examenul susținut de absolvenți în urmă cu 98 ani nu se compară nici pe departe cu cel din ziua de astăzi, iar probele erau cu adevărat stricte și solicitante, menite numai pentru cei foarte pregătiți. 

Constantin Angelescu, omul care a  regândit examenul de bacalaureat

Legea învățământului din 1898, emisă de ministrul de atunci, Spiru Haret, reorganiza învățământul secundar în trei secțiuni: clasic, modern și real. De asemenea, instituia bacalaureatul, reorganiza școlile de arte și meșteșuguri, școlile teologice și pedagogice și liceele militare.

Câțiva ani mai târziu, medicul și omul politic Constantin Angelescu are meritul de a fi restructurat examenul de bacalaureat în 1925, în timpul mandatului de ministru al Instrucțiunii Publice. Acesta a studiat medicina la Paris, specializarea chirurgie, însă după terminarea studiilor a revenit în țară pentru a profesa. Cu toate că nu este originar din Buzău, ci s-a născut la Craiova, a rămas asociat cu județul nostru prin prisma laturii profesionale și a celei personale.

În 1899, Constantin Angelescu s-a căsătorit cu Virginia Constantinescu-Monteoru, fiica omului de afaceri Grigore Monteoru, cel ce a făcut cunoscută stațiunea Sărata Monteoru. Căsătoria, dar și intrarea în politică în cadrul Partidului Național Liberal, i-au deschis calea către o altă lume, iar medicul a rămas în filele istoriei drept un om perspicace, cu o viziune orientată către viitor.

În anul 1900, după moartea socrului său, parlamentarul Grigore Monteoru, doctorul Constantin Angelescu, membru deja al Partidului Național Liberal, preia șefia organizației de la Buzău pe care o va conduce neîntrerupt aproape o jumătate de secol. În 1901 este ales pentru prima oară deputat din partea Colegiului 3 țărănesc Buzău, iar de aici încolo, aproape fără nici o sincopă, vreme de peste patru decenii reprezintă județul în Parlamentul României.

În județul Buzău, s-a ocupat de mai multe edificii: în anul 1925 a pus piatra de temelie a construcției Liceului de Fete, complexul Școlii Normale, care adăpostește astăzi Muzeul Județean de Istorie, Teatrul „George Ciprian”, Casa de cultură și Școala de artă. În județ a înființat un liceu agricol, Liceul din Pătârlagele și o serie de alte școli primare. Realizările doctorului au fost mult peste așteptările epocii, după cum precizează sursele vremii.

„Ca un adevărat om al școalei și vrednic urmaș al lui Spiru Haret, reorganizează învățământul pe baze noui. A organizat instituția Comitetelor Școlare, a dat țării peste 6.000 de localuri școlare noui. Pe rând, dă Țării legile fundamentale de organizare a diferitelor ramuri de învățământ. În 1925 a introdus bacalaureatul și a legiferat învățământul particular, confesional și universitar, în 1928 a reorganizat învățământul secundar. Meritele ce și-a câștigat Dr. Angelescu ca ministru al instituției vor rămâne nepieritoare”, scria istoricul Lucian Predescu în „Enciclopedia României – Cugetarea, Material românesc, oameni și înfăptuiri” (1940).

Examenul maturității l-a înspăimântat pe Mircea Eliade

Cei ce au citit „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade au idee cam care a fost impactul acestui examen asupra absolvenților. Anterior, examenul de la sfârșitul liceului era aproape o formalitate, fiind compus dintr-o lucrare de disertație pe care tinerii o susțineau în fața clasei. „Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învățau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu știe ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii și-au pierdut calmul, băieții sunt înspăimântați. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit și care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienți sau insuficienți pentru Universitate”, spunea Mircea Eliade, în romanul său.

Bacalaureatul instituit în 1925 se susținea în două sesiuni, una de vară, care avea loc între 25 iunie și 10 iulie, și una de toamnă, programată între 15 și 30 septembrie. Elevii aveau de susținut trei examene scrise, fiecare dintre probe fiind eliminatorie. Proba orală erau mult mai temută decât probele scrise. Testarea orală se desfășura pe parcursul a două ore, în care candidatul era chestionat din șapte materii studiate în liceu, de către șapte profesori diferiți. Examinările orale se țineau în amfiteatre mari, iar la testare puteau asista chiar și părinții. De menționat ar fi că vestimentația juca un rol crucial în conturarea imaginii absolventului, iar costumul îngrijit și pantofii de lac erau obligatorii.

Unele surse spun că, la nivel național, primul examen de maturitate susținut în spațiul românesc a fost dezamăgitor, iar din 2.813 absolvenți din toată țara, numai 985 au reușit să promoveze. Rata de absolvire a crescut cu trecerea anilor, de la 35 la sută în 1925, la 53 la sută în 1926 și 70 la sută în 1933. Ministrul Instrucțiunii Publice concluziona, în 1925, citat de presa vremii că „se învață mai puțină carte ca în trecut. Se vor lua măsurile necesare pentru remedierea acestei situații, care nu poate dăinui”.

Bacalaureatul a scos părinții în stradă

Probele extrem de riguroase ale examenului de bacalaureat se pare că nu au nemulțumit doar absolvenții, ci și pe părinții lor, care au ieșit în stradă în semn de protest față de modul în care erau structurate, dar în zadar. Cei ce promovau, însă, își găseau numele scris în ziarele vremii, ceea ce îi transforma în mici vedete locale. „Părinții, nemaiputând îndura chinul copiilor, s-au întrunit protestar la Arenele Romane, dar n-au obținut nici o satisfacție. Rezultatele examenului pasionau lumea în măsura încît ziarele publicau integral listele «reușiților». Mii de tineri și-au văzut, astfel, numele în gazetă căpătând, bineînțeles, mica lor celebritate locală”, scria jurnalistul A.P. Samson în „Memoriile unui gazetar” (1927-1937).

În lucrarea menționată anterior, autorul mai sesizează un aspect de luat în seamă, respectiv, atitudinea a două personalități ale vremii, scriitorul Tudor Arghezi și istoricul Nicolae Iorga. Dacă primul dintre ei considera examenul de bacalaureat un lucru bun, celălalt îi minimiza importanța și spunea că, odinioară, a promovat una dintre sesiunile bacalaureatului cu o „notă de milă la matematică”. „Deoarece Tudor Arghezi s-a declarat pentru examen, Nicolae Iorga s-a rostit împotriva lui, amintind că odinioară a luat și el un bacalaureat cu o notă de milă la matematică și, prin urmare, totul n-are nicio importanță”, mai scria A.P Samson în memoriile sale.