Economic

Cum ne-a afectat pandemia portofelul. Cât mai valorează 100 de lei la Buzău

Pandemia de Covid-19 a venit cu scumpiri uriașe, la care românii abia dacă mai fac față. De exemplu, dacă înainte de pandemie te duceai la supermarket să cumperi alimente de 100 de lei, astăzi, pentru aceleași alimente trebuie să mai scoți din buzunar încă 40 de lei.

O analiză HotNews.ro arată că inflația între februarie 2020  și martie 2023 a fost, în cazul alimentelor, circa 40 la sută. Dacă intrăm mai adânc în „măruntaiele” datelor granulate la nivel de localități, vedem că la Ploiești prețul cartofilor e dublu față de luna de dinaintea pandemiei, la Baia Mare fasolea s-a scumpit cu 121 la sută, la Slatina laptele e cu 141 la sută mai scump (tot acolo brânza de oaie e cu 113 la sută mai scumpă), iar prețul ouălor aproape că s-a triplat în Ploiești de la pandemie până în prezent.

La Buzău doar ouăle nu s-au scumpit. De exemplu, de la începutul pandemiei și până în prezent cartofii s-au scumpit cu 37,6 la sută, laptele cu 71,43 la sută și brânza cu 46,15 la sută.

În tot acest timp, creșterile salariale nu au fost suficient de mari pentru a acoperi scumpirile. Creșterea salariilor nete a rămas în urma creșterii prețului la alimente, arată datele Statisticii, consultate de HotNews. Cele mai mari viteze de creștere au fost în Covasna (38 la sută) și Maramureș (36,5 la sută), județe în care oricum salariile erau printre cele mai mici. Dar chiar și așa, la scumpirea cu 40 la sută în medie a alimentelor, dinamica salariilor a fost mai mică sau, altfel spus, puterea de cumpărare a fost în scădere.

În Buzău, de la începutul pandemiei și până în prezent salariile au crescut cu 31,71 la sută, în timp ce doar la alimente creștere e de peste 40 la sută.

100 de lei nu mai valorează nimic

Salariul mediu net în România a fost de 4.270 de lei în februarie 2023, iar inflația în aceeași lună a fost de 15,5 la sută potrivit cifrelor oficiale. Asta înseamnă că 661 de lei în fiecare lună erau banii „mâncați” de inflație. Sau, altfel spus, la fiecare 6,5 luni, un salariu ți-e înghițit de inflație. Dar asta nu mai trebuie s-o spunem, că o simți pe pielea ta. Înaintea invaziei ruse în Ucraina, un litru de lapte costa în medie 3,50 lei. Câteva luni mai târziu, aceeași cutie de lapte costa aproape 5 lei. Pâinea se scumpise și ea; de la 1,5 lei, prețul franzelei urcase la 2,6 lei. Ca să n-o mai lungim, când mergi la piață cu 100 de lei în buzunar, îți iei mai puține alimente decât înainte de pandemie. Mult mai puține.

Iar oamenii reacționează la scumpiri prin a-și reduce consumul, prin a înlocui produsele cu care se obișnuiseră cu altele mai ieftine sau renunțând la o parte din activitățile din timpul liber.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker