Politic

Cum dă o mână de ajutor primarului Toma gruparea Mocanu & Co. după transferul la ,,băsişti”

Lovitură de teatru în Consiliul Judeţean şi Consi­liul Municipal Buzău după noua migraţie politică a grupării din jurul parlamentarilor traseişti Mocanu şi Bădulescu, grupare care pără­seşte Alianţa Li­beralilor şi Democraţilor în favoarea Partidului Mişca­rea Po­pulară: niciunul dintre consilierii aleşi pe listele ALDE din cele două deliberative nu vrea să migreze către PMP!

Surse din gruparea condusă de Adrian Mocanu şi Dorin Bădulescu ne-au relatat că aceştia au convocat, vineri seară, o şedinţă a forului jude­ţean de conducere a organizaţiei judeţene ALDE şi au încercat să forţeze adoptarea unei hotărâri aiuritoare: desfiinţarea organizaţiei buzoiene a formaţiunii politice conduse la centru de Călin Popescu Tăriceanu prin transfe­rul tuturor membrilor către ,,băsiştii” din PMP. Numai că, surpriză! Cei doi s-au lovit de refuzul vehement al doi consilieri: Nicolae Voinea, de la judeţ, şi Aurel Stănculea, de la municipiu. În aceste condiţii, s-a luat decizia ca aceste transferuri să aibă loc la bucată, om cu om.

Astfel, la nivelul Consiliului Judeţean, gruparea respectivă pierde doi consilieri, pe Mihai Cristescu-, fostul lider ALDE Buzău până la detronarea sa de către Graţiela Gavrilescu, cea care a asigurat condu­cerea organizaţiei jude­ţene până la instalarea lui Adrian Mocanu-, şi Nicolae Voinea. Mocanu rămâne, la Consiliul Judeţean doar cu cei doi consilieri aleşi pe listele PSRo, Adrian Ghiveciu şi Corina Holban.

Situaţia din Consiliul local este şi mai nefavo­rabilă noilor membri PMP. Gruparea Mocanu câştigă doi consilieri – pe Gheorghe Vasile şi pe Maria Ionescu -, dar pierde trei: Aurel Stănculea şi Kati Orzea (ALDE), cărora li se adaugă Viorel Ion, care, culmea!, plecase la PMP. Aurel Stănculea declarat, ieri, pentru OPINIA, că s-a înscris în ALDE din respect pentru Călin Popescu Tăriceanu ,,care era cadru universitar la facultatea de construcţii hidro­tehnice” pe care primul a absolvit-o. ,,Îmi voi termina mandatul de consilier ca şi ales ALDE”, susţine Stăn­culea. La rândul ei, Kati Orzea ne-a declarat: ,,Am participat la alegeri pe listele ALDE, am devenit consilier local ALDE şi îmi termin mandatul ca membru ALDE”.

Şi Viorel Ion, care devenise membru PMP anterior migrării grupului Mocanu, se delimitează de acesta: ,,Nu are importanţă în ce partid termin mandatul de consilier, dar eu voi vota proiectele propuse de domnul primar Toma, proiecte pentru dezvoltarea Buzăului”, a spus Ion Viorel.

În ceea ce îi priveşte pe cei doi consilieri municipali ,,băsişti”, situaţia nu este sută la sută certă, ci depinde de planurile lor politice ulterioare. Dacă vor realiza că nu  au loc pe listele pentru alegerile locale ale PMP din acest an, ei ar putea vota contra indicaţiilor de la partid, ridicând pierderile PMP din Consiliul Local la ­ci­nci.

2 Comentarii

  1. Uitati oameni buni cine ne conduce orasul, vai de mama noastra daca avem asa consilieri.

  2. COMENTARIU EDITAT: Fiti calmi domnilor si de la PMP si ALDE ca nu mai intrati nici unul in parlament. Voi fugiti dupa ciolan dar romanii s-au prins ca acesta grupare de care spuneti voi Mocanu-Badulescu sunt (…) politice

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker