Economic

Cum alegi un smart TV bun – 5 criterii esențiale

Conceptul de TV smart desemnează un dispozitiv care îndeplinește rolul clasic de televizor – adică redă un semnal de televiziune recepționat prin cablu sau antenă, furnizat de un prestator de specialitate – și dispune de un sistem de operare propriu, de o galerie de aplicații specifice și se poate conecta la internet. În plus, poate rula diferite aplicații și poate reda fișiere multimedia în diferite formate de pe diferite suporturi de memorie, precum stick sau card de memorie, hard-disk extern etc.

Oferta pentru astfel de device-uri este foarte diversificată și este important să știm ce anume trebuie să avem în vedere atunci când suntem în căutarea unui televizor inteligent.

Rezoluția ecranului

Descrie numărul de pixeli care formează imaginea sub forma de linii orizontale și coloane verticale și, cu cât numărul de pixeli este mai mare, cu atât imaginea este mai clară, contrastul mai bun și capacitatea de a reda detaliile mai ridicată. Astfel, un televizor 4K sau Ultra HD are o rezoluție de 3840 x 2160, un televizor Full HD are o rezoluție de 1920 x 1080, iar un televizor HD Ready are o rezoluție de 1280 x 720.

Evoluția tehnologică a dus la o scădere semnificativă a prețurilor: în 2021, achiziționarea unui televizor cu o rezoluție sub 4K este nerecomandată – acest standard a fost adoptat pe scară largă de către posturile TV, aplicațiile web gen Netflix sau Apple TV, iar standardul Blu-Ray 4K tinde să devină unicul acceptat de cinefili.

Televizorul 8K oferă o rezoluție de 4 ori mai mare decât formatul 4K reprezintă opțiunea viitorului, dar este încă o tehnologie de nișă și un dispozitiv încă mult prea scump.

Diagonala ecranului

În general, pentru televizoarele 4K diagonala ideală este considerată a fi cea cuprinsă între 140 și 165 cm (55 – 65 inch). Distanța de la care trebuie privit la TV este, pentru acest format, de minim 1,5 ori diagonala – ar trebui să urmărim emisiunile de la aproximativ 210 cm, dacă alegem un televizor cu o diagonală de 140 cm. Pentru televizoarele Full HD, distanța de vizionare recomandată este de 3 ori diagonala!

Alegerea diagonalei se face ținând cont de un detaliu simplu: dacă distanța de la care privim la televizor permite vizualizarea pixelilor pe ecran, atunci cu siguranță distanța este prea mică. Prin urmare, fie alegem un televizor cu o diagonală mai mică, fie acesta va fi instalat într-o cameră mai mare.

Tehnologie LCD, LED sau OLED?

Revoluționara industriei a fost tehnologia LCD – ecran cu cristale lichide – care presupunea luminarea ecranului de către o sursă. Marea majoritate a televizoarelor folosesc în prezent tehnologia LED, adică un panou iluminat de fascicule de diode emițătoare de radiație luminoasă.

În cazul Organic LED, fiecare pixel este generator de lumină; așadar, pentru zonele care necesită prezența negrului, pixelul pur și simplu încetează să lumineze, obținându-se astfel un negru perfect. Acesta este motivul pentru care această tehnologie este acceptată ca fiind cea mai avansată.

Cel mai bun sistem de operare

Samsung utilizează Eden, un sistem derivat din Tizen, robust și rapid, care permite vizualizarea continuă a materialului multimedia cu minimizarea opțiunilor într-o bară de meniu. Opțiunile de vizionare sunt grupate în pachete, în funcție de preferințele de vizionare, pentru o mai bună experiență de navigare în meniu. Eden poate efectua streaming de calitate de pe orice device, indiferent că este operat de Android, IOS sau Windows și oferă suport excelent pentru comenzi vocale.

LG folosește WebOS, primul sistem creat special pentru televizoarele smart, remarcat prin simplitate și eficacitate. Este un sistem ce oferă posibilități de personalizare multiple, control prin intermediul altor dispozitive inteligente și capacitate de învățare a obiceiurilor de utilizare.

Philips utilizează propriul sistem de operare, Saphi – bazat pe platforma Linux – sau Android TV, care nu oferă atât de multe aplicații, dar este bine închegat și eficient în utilizare.

HDR și rata de împrospătare

High Dynamic Range (HDR) este o tehnologie specifică televizoarelor 4K, prin care se îmbunătățește capacitatea de redare a culorilor și contrastul între culorile luminoase și cele întunecate. Apare astfel o reproducere mai aproape de natural a culorilor și o luminozitate mai accentuată, deci o calitate mai bună a imaginii.

Rata de împrospătare este reprezentată de numărul de actualizări ale ecranului la fiecare secundă. Rata comună, care asigură o experiență oarecum fluidă, este 60 Hz, dar evolutia tehnologiei aduce în prim plan televizoare cu rate de refresh de 90, 144 sau chiar 240 Hz, ce asigură o experiență de vizualizare excelentă, în special în jocuri.

Un televizor inteligent de calitate nu poate fi ieftin, dar nu trebuie să constituie în mod necesar un efort financiar consistent. În concluzie, este important să cunoaștem care sunt tehnologiile relevante pentru nevoile noastre și să alegem acel dispozitiv care îndeplinește cele mai multe dintre condițiile dorite.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker