duminică, 25 octombrie 2020

Cu cianură ați încercat?…

Dialog ușor caragialian la o măsuță umbroasă, pe o terasă – trei mese scoase spre stradă, pe Unirii, în jurul unor beri brumate cât să mai sperie canicula debutului lunii lui „Cuptor”: – Am fost la farmacie, zicea că nu are medicamentul, dacă vreau un înlocuitor, sau durează o săptămână să aducă la comandă, am zis pas, și ce să vezi, au sunat la altă unitate de-a lor, pe la Sfinții Îngeri, aveau, ba chiar s-au oferit să mi-l aducă ei, să nu mai traversez eu orașul. Exact așa mi-a zis, stați și vă odihniți, aduce cineva de la noi medicamentul, vrem să ne ajutăm clienții cât putem. – Te-au văzut stors, topit de căldură, curg apele pe tine, se temeau să nu cazi acolo, ce a zis doctorul când ți-a scris rețeta? – Da boala l-a văzut la față, de șase luni dau cardul la asistentă, și ea face toate formele, ca la poker, la cacialma, fără analize, fără să se uite la mine, să mă ciocănească, să-mi ia o tensiune, la nimereală. Și uitați-mă, plesnesc de sănătate, nu mă mai doare nimic, m-ați auzit să mă mai vait de ceva, ca înainte, eu cred că m-am făcut bine de frică, să nu ajung pe la ăia cu covizii…

Acesta e paradoxul, bag seamă, al acestei harababuri cu alură de stat polițienesc, a cărei principală cauză pare să fie faptul că alarmele oficiale nu au reușit să penetreze mentalul colectiv, condiționat de limite proprii. Ni se cere să acceptăm un virus căruia nimeni nu i-a dat de cap, fără să ne punem întrebări, ca pe o mireasă ce se pretinde fată mare. Ca pe o fecioară neprihănită, ne punem masca și trăim cu ea până la adânci bătrâneți. Spune-mi, dom’le, verde-n față: pandemia asta e ca o femeie frumoasă și necredincioasă, nu  poți s-o iubești,  dar va rămâne cu tine, îi aparții!… Cam așa stă treaba, când să răsuflăm ușurați, aflăm că e dragoste cu sila, vom conviețui cu virușii de acum la aceeași masă, tocmai s-a mai descoperit unul, tot prin China, mâine, poimîine, ne va bate la ușă…

Paradoxul, așadar, că de aici pornisem, e că parcă ne-am întors pe vremea stră-bunicilor, te mai vede un medic specialist doar din Paște la Crăciun… Era o babă dof­toroaie în sat, pe scăunelul ei cu trei picioare, te vindecai și de sperietură, și de obrinteală, junghi, tuse, testicul umflat, hernie, alea-alea.

Mi-am secționat călcâiul la scăldat, într-un ciob de sticlă, se ținea într-o pieliță, l-a legat cu o cârpă înmuiată în gaz, a pus niște frunze pisate, s-a lipit și e zdravăn și-n ziua de azi. Fără copci, anestezic, antibiotice… Păi dacă în spital accesul e interzis, analize se fac stând la cozi ca la piramide, ce facem, ne-am întors la baba Safta?

Și nu e vina medicilor, e un haos administrativ-sanitar care alimentează așa zisele teorii ale conspirației. Iar vocile cu autoritate, puține și acoperite de vacarmul politrucilor,  ne sfătuiesc să respectăm măcar regulile acelea minimale. În rest, Dumnezeu cu mila, cinicii asemuiesc efectele pandemiei cu procesul de selecție naturală, prin care, dacă ar fi să-i dăm crezare lui Darwin, ar fi apărut și omul din maimuță, deși unii spun că ar fi viceversa…

“Ce nu te omoară, te face mai puternic!”. Oare cine să fi zis vorbele astea, că mare dreptate a avut?! Să fi fost Schopenhauer, cu pesimismul lui care a influențat marii poeți ai iubirii? Nici Nietzsche nu ar fi greșit, ba păsămite a lui e zicerea. Deși eu, când nu știu sigur, merg pe mâna lui Conu Leonida, oricum nu le potrivește nimeni ca el, bobocule, mai rar… Cred că l-am văzut aseară pe la o antenă TV, combătea guvernul de-i săreau fulgii, geaba zic unii că-i personaj literar, eu îl tot aud, neicușorule, în carne și oase prin talkshow-uri….   Că la fotbal și la politică, mai că nu ne întrecea nimeni! Acum, mai nou, și la pandemie avem 10.000 de specialiști… Iar soluții reale, ca la bulgari, când vedeam Campionatul Mondial la „ligheane”: „nula la nula”!

P.S.: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

loading...
error: Content is protected !!