Economic

Crește numărul muncitorilor străini în România. Cum stă Buzăul

Guvernul vrea să pri­mească mai mulți străini în România, astfel că a propus un contingent de 100.000 de lucrători care să primească vize de lucru în acest an, un număr destul de mare comparativ cu cel propus la începutul lui 2021.

Inițial, pentru acest an, Guvernul a propus ca 25.000 de lucrători străini să fie admiși pe piața forței de muncă din România, iar în august acest număr a fost suplimentat la 50.000. Acum, Ministerul Muncii a precizat că România are nevoie de 100.000 lucrători străini, acesta fiind cel mai mare număr propus până acum, având în vedere că numărul maxim admis pentru anul 2020 a fost de 30.000. Această măsură a fost luată în contextul în care angajatorii spun că un număr mare de locuri de muncă nu sunt ocupate.

Potrivit Ministerului Muncii, în perioada ianua­rie-august a anului 2021 numărul total de locuri de muncă vacante era de 264.983 (în scădere cu 0,8 la sută față de perioada similară din anul 2020, când numărul locurilor de muncă vacante declarate de angajatori era de 267.106), scrie economedia.ro.

La Buzău, numărul muncitorilor străini este din ce în ce mai mare. Sute de străini au ales Buzăul pentru a munci, măcar pentru o perioadă scurtă de timp. Printre străinii care au venit să lucreze în Buzău se numără și cetățeni din China. Comparativ cu anul 2019, anul trecut numărul persoanelor străine care au ales Buzăul pentru un trai mai bun a crescut de la 173 la 251. Cetățenii angajați au fost din Turcia, Moldova și China.

Șeful Biroului pentru Imigrări Buzău, Marian Moise, a declarat la începutul acestui an că ,,în ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în anul 2020, polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al județului Buzău, au asigurat managementul șederii pentru 1.025 de persoane, dintre care 710 cetățeni străini din state terțe, cei mai mulți din Turcia, Moldova, China și 315 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/Confederația Elvețiană, majoritatea din Italia, Franța și Spania. Concret, dintre cei 710 cetățeni, 588 au solicitat permise de ședere temporară (260 pentru reîntregirea familiei și 251 permise de muncă) și 122 au cerut permise cu ședere pe termen lung. În 2019, am avut în evidență 908 cetățeni străini, dintre care 173 au cerut eliberarea permiselor pentru ședere temporară în scop de muncă, iar 268 pentru reîntregirea familiei’’.

La sfârșitul lunii august a acestui an, un număr de 91 de persoane străine erau angajate în muncă pe o perioadă de 11-12 luni. Cei mai mulți străini, înregistrați la acea perioadă, erau din India (42), Vietnam (17), Turcia (15), Nepal (13) și Moldova (8).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker