Economic

Costel Vînătoru: O roșie care provine dintr-o sursă sigură nu reprezintă un risc pentru sănătate

În ultima perioadă, buzoienii se feresc să mai cumpere roșii de la producătorii din Glodeanu Sărat, după ce s-a aflat că acolo ar exista doi producători care forțau coacerea legumelor cu pesticide. Mai mulți specialiști din sectorul legumicol au ieșit public și au oferit sfaturi pentru consumatorii care vor să consume roșii obținute în solarii încălzite, prin forța căldurii, nu care au fost înroșite artificial cu chimicale.

Din nou, în spațiul public a revenit discuția despre roșiile țuguiate, o parte dintre cei care și-au dat cu părerea susținând că acestea sunt tratate chimic să se dezvolte mai repede. O roșie care a fost tratată cu chimicale se poate vedea doar la interior.

Costel Vînătoru, directorul Băncii de Gene de la Buzău, atrage atenția asupra faptul că buzoienii ar trebui să fie atenți în primul rând de unde cumpără tomatele, pentru că dacă sursa este una sigură, atunci nu există riscul să fie afectată sănătatea.

De aceea este recomandat ca tomatele să fie cumpărate de la fermieri pe care îi cunoaștem, care sunt prezenți în piață de mai mult timp și despre care știm că au mereu produse calitative, neriscându-și reputația pentru un câștig de moment. „Dacă ştim producătorul, transabilitatea producţiei, sigur putem consuma cu încredere, sau să luăm din magazine unde producţia este certificată”, a spus Costel Vînătoru. Cercetătorul a spus că roșiile lipsite de sămânță provind cel mai adesea din import și au un risc mai mare să fie nesănătoase, pentru că în Turcia, spre exemplu, un fermier poate utiliza pesticide periculoase ce sunt deja interzise de ani buni în România și restul țărilor UE. „Atunci când vedem un fruct fără sămânţă, ştim că nu vorbim de o tomată românească. Vorbim de o tomată fie de import, fie că vorbim de o tomată stimulată în exces. Şi merele se pot diferenţia”, a mai spus Vînătoru.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker