Să vă spun o povestioară.
Să ne imaginăm că ești un politician corupt până în măduva oaselor. Ești trimis în instanță pentru trei cazuri diferite. Cadouri necuvenite, mită, favorizarea unui trust de presă în detrimentul altuia. Ai încercat să oprești ancheta, dar nu ai reușit. Cu toată influența ta. Cazurile se judecă. Acuzarea nu numai că are dovezi, are 60 de martori (a avut 333, dar a renunțat la cei mai mulți ca să urgenteze procesul) și cel putin trei, care au încheiat înțelegeri între timp cu procurorii, au participat direct, deci mărturia lor este devastatoare. Ceri Parlamentului să ți se ofere imunitate, care înseamnă sfârșitul problemelor. Curtea Supremă se opune, iar parlamentarii dau înapoi.
Singura cale de scăpare este să câștigi alegerile și apoi să rezolvi problema. Te aliezi cu extremiștii, cu oricine îți garantează că ajungi prim-ministru. Și câștigi. Primul lucru este să ataci Curtea Supremă, căci îți stă în cale. Propui o „reformă” a Justiției. Care, întâmplător, micșorează puterea Curții Supreme și dă puteri nelimitate Parlamentului. Prin „reformă”, parlamentarii pot adopta orice lege (doar cu câteva excepții) cu majoritate, fără să se teamă de opoziția Curții Supreme. Spui că reforma este necesară. Nu pentru că îți profită în procesele tale. Nu. Pentru că trebuie rezolvat cumva conflictul constituțional între Curtea Supremă și puterea legislativă și cea executivă. Sigur.
Unii nu sunt de acord și înțeleg jocul, așa cum este el. Ies în stradă și protestează. Chiar propria ta armată se revoltă, iar rezerviștii anunță că refuză să mai apere un stat care se îndreaptă spre dictatură. Și nu vor să moară pentru a apăra un corupt. Serviciile mârâie. Lucrurile riscă să derapeze urât. Scandalul este uriaș, poporul este mai divizat ca oricând în istoria lui.
Ajunși aici, poate ați recunoscut personajul. Cum credeți că se numește? Dragnea? O, nu! Deși seamănă la milimetru. Rețeta e identică.
Să ne imaginăm că personajul respectiv nu conduce o țară ca România, care nu înseamnă mare lucru, ci conduce una dintre marile puteri ale lumii. A patra armată din lume (ba chiar prima sau a doua), cele mai bune servicii secrete din lume (aici indiferent ce ați auzit și o să mai auziți, așa este și așa rămâne) și cea mai mare putere simbolică.
Apoi, aparent din senin, statul respectiv este atacat de teroriști. Toată comunitatea internațională, toată presa, toată lumea este șocată și sare în apărarea ta.
Nu este asta o poveste interesantă?
Normal, nu are cine să v-o spună. Experții de la televizor nu au timp să citească.
