Educație

Corpul de Control la Hasdeu și replica în versuri dată de elevul cu nota 2 la purtare profesoarei de desen

Corpul de Control al ­mi­nistrului Educației a încheiat verificările la Colegiul Hasdeu, acolo unde a descins luni pentru a cerceta cazul elevului care s-a ales cu media 2 la purtare după un conflict cu profesoara de desen.

Andrei Voicu, acum clasa a XII-a în Colegiul Hasdeu, a fost sancționat de consiliul profesoral după ce și-a ironizat profesoara, făcând trimitere la un videoclip etno în care aceasta apărea înainte de a deveni cadru didactic. Sancțiunea a venit, potrivit reprezentanților liceului, și în baza altor acte de indisciplină ale elevului.

Ministrul Educației: „În momentul în care ești profesor trebuie să știi că trebuie să fii și un model pentru elevi”

„Mama elevului a făcut o sesizare către mine, acum câteva săptămâni și am transmis părinților că mă voi ocupa de acest aspect. Am trimis acolo o echipă de control din cadrul Ministerului Educației. În momentul în care ești profesor trebuie să știi că trebuie să fii și un model pentru elevi. Prin urmare, în momentul în care ajungi profesor îți asumi și ceea ce ai făcut înainte și ce vei rea­liza pe timpul cât ești cadru didactic”, a declarat ministru ­Edu­cației, Monica Anisie pentru Digi24.

La rândul ei, mama elevului mărturisește că fiul ei este supus la presiuni din partea conducerii colegiului buzoian. „I-am arătat presiunea care se face asupra lui Andrei, cu fel de fel de acțiuni, cu plângeri penale, cu oprirea scutirilor medicale. Din tot liceul numai el este monitorizat”, a spus Elena Voicu, mama elevului pentru aceeași sursă.

Florina Stoian: „Când comisia a vrut să vorbească cu el, nu a mai venit la școală”

De cealaltă parte, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că membrii Corpului de Control al ministrului Educației ar fi constatat că elevul buzoian are foarte multe absențe.

„Am înțeles că cei din Corpul de Control i-au numărat absențele din catalog și au găsit 80 doar pe primul semestru. Când comisia a vrut să vorbească cu el, nu a mai venit la școală. Sfidează pe toată lumea. El este vedetă și toți trebuie să stea drepți în fața lui. Potrivit ­re­gulamentului școlii, la fiecare 10 absențe se scade nota la purtare cu câte un punct. Depinde câte rămân nemotivate”, a declarat pentru OPINIA inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Florina Stoina.

Elevul, replică în versuri pentru profesoara de desen

La rândul său, elevul Andrei Voicu a postat în urmă cu câteva zile pe canalul său de Youtube o melodie hip-hop compoziție proprie, în versurile căreia continuă să o jignească pe profesoara de desen, făcând trimitere la trupa etno din care a făcut parte (Kronos) și la videoclipul filmat la Marea Neagră. Odată cu venirea Corpului de Control al ministrului Educației la Buzău, elevul a șters piesa de pe Youtube.

„Un subiect cam deplasat, mă deplasez până la Kronos/ și îl rog ce l-am rugat./ Mai exact, să își pună drepturi de autor pe nume că/ după o să vină de pe mare și cu spume vreo trei târfe/ ce doresc câteva sume pentr-un video fără nume și/ cam prostuț”, „A deveni sau a nu fi eate cuvântul bine spus/ De un bătrân către o curvă…/ ca să devii sirenă-n Marea Neagră prin­tre astre, printre stele”.

Reamintim că versurile din melodia cântată de profesoară, cea care a provocat scandalul, erau: „Vreau să merg la mare și să stau la soare, dar n-am cu cine și n-am cu ce./ Mă am doar pe mine, ia priviți mai bine/ Hai că nu de coalea, bre/ Stau și aștept și tot mă gândesc/ Cum să fac să mă lipsesc de un băiat./ Stau și aștept să mă lipesc de un băiat/ M-aș duce cu el la un hotel, dar ce păcat că n-are în portofel…”.

Cazul elevului Voicu a ajuns în instanță, după ce acesta a contestat la Tribunalul Buzău hotărârea Consiliului Profesoral din 2018 și hotărârea consiliului de administrație din 2019 prin care i s-a scăzut nota la purtare. Pe 10 iunie 2019, instanța a admis acțiunea elevului și a anulat cele două acte administrative. Reprezentanții Colegiului Hasdeu au făcut recurs, iar o soluție în proces ar putea veni pe 4 februarie, de la Curtea de Apel Ploiești.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker