Sport

Coronavirusul face ravagii în handbalul românesc! Un caz pozitiv și la Gloria

Aproape nicio zi fără noi cazuri pozitive la echipele din handbalul românesc! După ce a dat peste cap complet turneul 2 de la Sf. ­Gheo­rghe al băieților, unde Botoșaniul nici nu a putut ajunge, Bacăul a jucat doar ultimele două meciuri, iar Focșaniul a fost exclusă din competiție după doar un meci, temutul virus a pus stăpânire și printre formațiile din Liga Națională feminină, al cărei prim turneu, cu prima etapă, a început ieri și se termină astăzi în Sala „Olimpia” din Ploiești.

Grav afectate de infecția cu COVID-19, HC Zalău și nou-promovata Crișul Chișineu-Criș au fost în imposibilitatea de a veni la Ploiești și au pierdut meciurile cu Minaur Baia Mare și, respectiv, CSU Cluj Napoca, la „masa verde”. Nouă jucătoare au fost confirmate pozitiv și la o altă nou-promovată, Activ Ploiești, dar echipa gazdă a anunțat că poate juca meciul de aseară, cu Dunărea Brăila, cu restul fetelor care au fost testate negativ.

Cazuri pozitive au mai anunțat și Rapid București (3), CSU Cluj Napoca (2) și Gloria Buzău (1), iar la SCM Rm. Vâlcea confirmat pozitiv a fost președintele clubului. Nu este exclus ca noi cazuri pozitive să apară între timp, în funcție de rezultatele testelor efectuate de echipele care urmau să evolueze astăzi.

O singură jucătoare a Gloriei, testată pozitiv înaintea meciului cu CSM București

Coronavirusul nu a ocolit-o nici pe Gloria. După ce presa centrală a dezvăluit că echipa buzoiană s-ar confrunta, la rândul ei, cu cel puțin trei cazuri pozitive, clubul din Crâng a emis ulterior un comunicat în care a anunțat că doar o singură jucătoare a fost testată pozitiv înaintea meciului de aseară, cu CSM București.

Comunicat SCM Gloria Buzău:

„Sport Club Municipal Gloria Buzău infirmă toate informațiile apărute în presa centrală și locală sportivă, conform cărora cel puțin 3 sportive ale secției handbal ar fi fost depistate pozitiv, în urma efectuării testelor pentru SARS CoV-2. Luni, 12 octombrie 2020, a fost testat întreg lotul și staff-ul tehnic. Din cele 29 de teste, 28 au fost negative, iar unul a fost confirmat pozitiv. Sportiva confirmată pozitiv, Claudia Marina Condurache, nu făcea parte din lotul care s-a deplasat la Ploiești și nici nu s-a constituit în contact direct cu alte jucătoare. Protocolul pentru astfel de cazuri a fost respectat în totalitate. Sportiva se află în evidența Direcției de Sănătate Publică Buzău, iar situația a fost comunicată Federației Române de Handbal. Alte două sportive, Ana Maria Simion și Ana Maria Mîrcă-Olariu, nu vor lua parte la acest turneu, deoarece sunt accidentate, aflându-se în perioada de recuperare.”

Un caz nou și la Dinamo, doi arbitri pozitivi

Gazeta Sporturilor a scris că după turneul masculin de la Sf. Gheorghe, Dinamo a semnalat apariția unui nou caz de infectare, croatul Jakov Vrankovici. De asemenea, și doi arbitri au anunțat Federația că sunt și ei infectați cu coronavirus. Este vorba de Bogdan Stark (București) și Marina Agliceriu (Ploiești).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker