Economic

Construirea locuinţelor, din nou în trend. Câte autorizaţii au fost eliberate la Buzău

Cu toate că pandemia de Covid-19 a adus multe schimbări în viaţa româ­nilor, mai ales din punct de vedere economic, aceştia continuă să achi­ziţioneze din ce în ce mai multe terenuri pe care să îşi construiască locu­inţele, motivul fiind acela că pandemia le-a schimbat perspectivele. În luna august, la nivel naţional, au fost eliberate 4.873 de auto­rizaţii pentru construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 0,4 la sută comparativ cu luna iulie a acestui an şi în creştere cu 12,5 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primele opt luni ale anului au fost eliberate 34.215 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, ceea ce reprezintă o creştere de 30 la sută. Suprafaţa utilă pentru care s-au eliberat autorizaţiile în luna august este de 119.7301 metri pătraţi. De asemenea, din totalul auto­rizaţiilor de construire eli­berate în luna august, cele mai multe au fost în zona urbană, respectiv 69 la sută. În perioada menţionată s-a înregistrat o scădere a suprafeţei utile la auto­rizaţiile de construire eli­be­rate pentru clădirile nerezidenţiale, scăderea fiind de 8,1 la sută.

În profil teritorial, această scădere este vizi­bilă în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, unde au fost eliberate cu aproape o sută de auto­rizaţii mai puţin, respectiv 91.

La nivelul judeţelor, Braşovul deţine cea mai mare suprafaţă pentru care s-au eliberat autorizaţii de construire, 25.995 metri pătraţi.

La Buzău, în luna august, au fost eliberate 59 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, suprafaţa utilă fiind de 8.033 metri pătraţi. De asemenea, au fost elibe­rate şi autorizaţii pentru clădiri nerezidenţiale, umă­rul lor fiind mai mic în comparaţie cu cel pentru clă­dirile rezidenţiale. Concret, în luna august au fost înre­gistrate opt astfel de auto­rizaţii, pentru o suprafaţă utilă de 1.496 metri pătraţi.

În luna august 2021 se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+12,5%), cât şi a suprafaţei utile totale (+15,2%), comparativ cu luna cores­punzătoare din anul precedent. În profil teritorial, această creştere (+542 autorizaţii) a numărului de autorizaţii de construire eli­be­rate pentru clădiri rezidenţiale este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+125 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+93), Bucureşti-Ilfov (+80), Sud-Muntenia (+77), Nord-Est (+71), Centru (+63) şi Vest (+60). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Sud-Est (-27 auto­rizaţii).

Românii continuă să cumpere terenuri, asu­mându-şi riscul de a participa la construirea propriei case. Într-un raport Colliers, în care se analizează evoluţia pieţei imobiliare din primul semestru al anului în curs, se precizează că românii au continuat să cumpere terenuri şi la începutul anului 2021, continuând tendinţele din anul precedent, în care, după ce au stat închişi în apartamente  pe perioada stării de urgenţă impuse de pandemia de Covid-19, au început să caute să îşi achiziţioneze multe terenuri sau chiar case cu grădină mare şi mult spaţiu.

„Până acum, anul 2021 a înregistrat câteva tranzacţii importante finalizate, dar lipsa unui volum mai bogat nu are legătură cu cererea pentru terenuri, care este la un nivel ridicat, ci cu blocajele din zona urbanistică şi nevoia investitorilor de  mai multă claritate în acest sens. În majoritatea cazurilor, preţu­rile au fost destul de stabile în ultimii 1-2 ani, deşi pentru locaţiile foarte bune, unde concurează, mai nou, mai mulţi potenţiali cum­părători, se primeşte un bonus de preţ, uneori semnificativ, pentru a obţine cele mai bune loturi de teren. De asemenea, am văzut cum unele platforme mari, care au fost tranzacţionate anul trecut, sunt revândute în 2021 la preţuri mai mari, dar împărţite în loturi mai mici. Nu am numi acest lucru o nouă tendinţă, ci mai degrabă o conjunctură interesantă”, spune Sînziana Oprea, Director Land Agency la   Colliers.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker