Politic

Consilierul municipal Gheorghe Vasile, noul lider PMP Buzău

Consilierul municipal Gheorghe Vasile este, începând de luni, noul președinte interimar al organizației județene a Partidului Mișcarea Populară, după ce Colegiul Național al PMP a luat act de demisia fostului lider, Dan Ivașcu.

Acesta din urmă și-a prezentat demisia la jumătatea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, motivând că nu este de acord cu mo­dul în care respectiva campanie a fost concepută de reprezentanții organizației centrale. Demisia a intrat, însă, în vigoare, pe 24 iunie, după ședința Colegiului Național al PMP, în care s-a hotărât și revocarea celor 17 preșe­dinți de organizații care au obținut sub cinci procente la scrutinul din 26 mai.

Dan Ivașcu – fost consilier județean social-democrat în legislatura 2008-2012 – a devenit președinte interimar al organizației județene a Partidului Mișcarea Populară pe 1 septembrie 2018, el urmându-i în această funcție deputatului gălățean Cătălin Cristache, numit după excluderea din partid a conducerii PMP Buzău formată din deputatul Adrian Mocanu și senatorul Dorin Bădulescu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker