Politic

Consilierul local Constantin Ionescu, în marea familie a traseiştilor politici

Consilierul local Constantin Ionescu, preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal, şi-a anunţat plecarea din partid luni după-amiază, printr-o postare pe Facebook. Spre seară, el și-a completat postarea, anunțând că a decis să se înscrie în PRO România

,,După 30 de ani de democraţie, minciuna şi blatul nu pot fi <monedă de schimb>. Am făcut parte, timp de 12 ani, dintr-o echipă (a liberalilor buzoieni) în slujba căreia mi-am pus întreaga energie şi experienţă în administraţie, în speranţa că vom putea oferi la un moment dat buzoienilor o alternativă decentă la… cel mai detestat partid de pe eşichierul politic românesc actual. Din păcate, eforturile mele – dar şi ale altor colegi – s-au izbit constant de opoziţia distructivă a aşa-zisului lider Cristi Romanescu care, prin înţelegerile sale subterane cu PSD, a reuşit să anihileze toate eforturile noastre de a performa, de a veni mai aproape de nevoile buzoienilor, menţinând organizaţia la un ni­vel mult sub potenţialul său real, dar controlabil, aşa cum şi-a dorit. De astăzi sunt PRO Buzău. <Iremediabilă este numai greşeala de a te lăsa strivit!>”, a scris Ionescu pe Facebook.

Cariera politică a lui Constantin Ionescu a început ca şi membru al Partidului Democrat, calitate din care a deţinut funcţia de viceprimar al municipiului în legislatura 2004-2008. După alegerile din anul 2008, el s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, pe care l-a părăsit în urmă cu patru ani, după ce a pierdut, în favoarea lui Ovidiu Anghel, nominalizarea drept candidat la funcţia de primar. A candidat independent pentru această funcţie şi pentru cea de consilier local. Ulterior a revenit în PNL, ca preşedinte al organizaţiei municipale a acestei formaţiuni politice.

Plecarea sa din PNL survine refuzului conducerii judeţene a Partidului Naţional Liberal de a-l susţine pentru a intra în cursa pentru Palatul Comunal. Acum Ionescu s-a înscris în PRO România, formaţiune politică dispusă să îl nominalizeze drept candidat la Primărie, în defavoarea fostului secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne Viorel Ştefu. Cu această mişcare, Ionescu îngroașă rândurile marii familii a traseiştilor politici, nu doar prin prisma parcursului politic (PD-PNL-independent-PNL-PRO România), ci prin trecerea ­bruscă dintr-un partid de dreapta într-unul asumat de stânga.

3 Comentarii

  1. Inainte de al numi traseist,ar trebui sa clarificati situatia ,Bebe Ionescu are dreptul sa candideze la primarie fiind implicat de ceva timp,IAR CEA CE ESTE IMPORTANT ARE SI CEVA CARACTER,rar in politica.Cind s-a intors in pnl-ul plin de securisti si activisti i s-a promis ca va fi candidatul PNL la primarie.

  2. Sa fii intr-un partid, oricare ar fi el si sa pleci la Ponta, este o mare neghiobie. De nu l-ai cunoaste ce-i poate mintea inteleg, dar cum este cunoscut de toti ca fiind un mitoman veritabil, un plagiator si un om fara cuvant, este clar cei care il urmeaza mu merita respectul nostru. Ca-i Ponta sau Tariceanu cu „Mocanii” lui, alegera unora spre acestea, este de prost gust. Eu stiu, Ponta minte de „ingheata apele” si stie sa pacaleasca. Asa a pacalit-o si pe d-na Corina Cretu dar nu numai, el este vechi in aste treburi. La pacalit pe Antonescu, pe Tariceanu, pe Daniel Constantin asa ca nu-i greu sa pacalesti un Ionescu, ca doar tot Constantin il cheama ca si pe Daniel. Cel putin nu a plecat la PSD ptr. ca aici nu ai ce reprosa primarului Toma care isi face treaba ca primar. Cum sa i te alaturi lui Ponta ? Ce are in cap d-l Ionescu ?

    1. ponta-i mincinos da’ e vorba de ceva local,Bebe candideaza cum si-a propus…restul e cancan

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker