Politic

„Consider că politica nu trebuie să fie un scop în sine, ci doar un mijloc de creștere a performanței în administrație”

  • Interviu cu fostul prefect al Județului Buzău, ing. Carmen Ichim

După un mandat de 2 ani și 8 luni în calitate de prefect al Județului Buzău, pe parcursul căruia nu a ratat niciunul dintre obiectivele profesionale pe care și le-a stabilit în aprilie 2017, Carmen Ichim a revenit la finele anului trecut în funcția deținută anterior, aceea de comisar-șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bu­zău. O funcție care, spre deosebire de aceea de reprezentant al Guvernului României în teritoriu, îi va permite să facă o carieră și în politică. De altfel, primul pas în acest sens a fost deja făcut de Carmen Ichim zilele trecute, odată cu înscrierea domniei-sale nu în PSD sau PNL, ci – surpriză! – în partidul Pro România. Despre activitatea desfășurată în cadrul Instituției Prefectului – Județul Buzău și, mai ales, despre câteva dintre planurile sale de viitor ne va vorbi chiar ing. Carmen Ichim în cadrul interviului următor:

Reporter: Dacă ar fi să faceți o retrospectivă a mandatului dumneavoastră de prefect al Județului Buzău, care ar fi cele mai importante obiective atinse sau probleme cu care v-ați confruntat?

Ing. Carmen Ichim: În primul rând, aș aduce în discuție blocajul aproape total, constatat la scurt timp după momentul învestirii mele în funcție, în ce privește aplicarea legilor fondului funciar la nivelul județului nostru și problemele extrem de grave generate de nepunerea în executare a unor vechi sentințe judecătorești de retrocedare a terenurilor către proprietarii lor de drept.

Este dureros să știi că există atâția oameni dezmoșteniți de fostul regim comunist care, după Decembrie 1989, au sperat tot timpul că își vor primi înapoi te­renurile. Din păcate, pentru unii dintre ei dreptatea a ve­nit prea târziu, fie din cauză că vârsta prea înaintată nu le-a mai permis să-și muncească pământul redobândit, fie că au plecat dintre noi.

Una peste alta, aș spune că ”fondul funciar” mi-a ocupat cea mai mare parte din timp și, cu siguranță, aș putea număra pe degete zilele când nu am avut întâlniri de lucru cu primarii și secretarii unităților administrativ-teritoriale împreună cu care am găsit soluții la cele mai dificile cazuri din acest domeniu.

Bineînțeles, pot aminti și de obiectivul anunțat chiar în ziua învestirii mele – reparația podului de la Mărăcineni care, urmare a presiunii puse pe CNAIR și pe firma de construcții câștigătoare a licitației, s-a încheiat în noaptea de 29-30 august 2018, cu 4 luni mai devreme decât termenul stabilit în contract.

Mai sunt, de asemenea, reparațiile încheiate, în avans pe DN 10 Buzău-Brașov la km 26+400 și 26+800 (zona Măgura) sau km 86+300 (în amonte de Siriu), unde caro­sabilul era aproape complet distrus de alunecările de teren produse după precipitațiile însemnate din martie 2018 și riscam să ne confruntăm cu închiderea circulației și izolarea aproape completă a mai mult de un sfert din locuitorii din zona de nord – nord-vest a județului; refacerea în decurs de o săptămână a DJ 203K, complet distrus în 2 puncte (între ieșirea din Mânzălești și intrarea în Lopătari) după inundațiile de la începutul lunii iunie 2019 sau a podului de tuburi de pe DC 94, cu un an înainte, când sute de familii din patru sate (Șuchea, precum și Budești, Crevelești și Tres­tioara) aparținând comunelor Că­nești, respectiv Chiliile au rămas izolate după o viitură uriașă pe râul Sărățel.

Plus multe alte situații de urgență determinate de fenomene meteorologice și hidrologice extreme. Aș în­cheia această scurtă retros­pectivă amintind de faptul că, la fel ca în cazurile de mai sus, printr-o conlucrare excepțio­nală cu alte servicii deconcentrate și structuri ale MAI, am evitat sacrificarea în masă a suinelor din toate zonele cu focare de pestă porcină africană, așa cum s-a procedat în celelalte județe ale țării.

Reporter: Ce v-ați putea reproșa vizavi de activitatea desfășurată ca prefect?  

Ing. Carmen Ichim: Poate faptul că, în anumite împrejurări, am acționat ceva mai dur. De exemplu, atunci când simțeam că lucrurile ce ar fi trebuit rezolvate trenează nejustificat sau când lipsa de comunicare între diverși factori responsabili putea periclita răspunsul autorităților la problemele apărute.

Însă, pe de altă parte, am convingerea că pe lângă rezultatul de moment – rezolvarea rapidă a situațiilor dificile – există și un alt beneficiu pe termen lung: formarea unor deprinderi, a unui stil de lucru cât mai dinamic, adaptat la vremurile pe care le trăim. Aproape toți avem copii și nu cred că merită să le lăsăm lor ”moștenire” ceea ce nu am reușit noi să facem, neîmpli­nirile noastre.

Reporter: În ultimele două luni, după încheierea mandatului de reprezentant al Guvernului, ați afirmat în câteva rânduri că nu excludeți posibilitatea de a vă implica în politică, iar la mijlocul săp­tămânii trecute chiar ați făcut acest pas.

Ing. Carmen Ichim:

Într-adevăr, cu prilejul participării la câteva emisiuni televizate, am fost întrebată de jurnaliști dacă printre planurile mele de viitor se numără și acela de a intra în politică. Da, am făcut pasul și nu a fost ușor să iau această decizie. O influență importantă a avut-o acea puternică solidaritate și încrederea manifestate de zeci de primari buzoieni la finalul mandatului, dar și ulterior, după ce m-am reîntors la conducerea Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Jude­țean Buzău, dar și susținerea venită din partea altor oameni care, pur și simplu, dorit să-și arate apre­cierea față de ceea ce am reușit să realizez împreună cu colegii de la ”Casa Albă”.

Hotărâtor a fost, însă, gândul că multe dintre proiectele de dezvoltare ale Buzăului depind de implicarea factorului politic, iar acest lucru este vizibil oriunde, nu doar la noi. Dacă ne vrem cu adevărat binele, trebuie să ieșim din această stare de confuzie, de bâjbâială, să devenim odată pentru totdeauna conștienți, indiferent de culoarea politică sau regiunea din care facem parte, că vremea ”experimentelor” a trecut demult. E inadmisibil ca unele proiecte vitale de infrastructură, așteptate de zeci de ani de milioane de oameni, să băltească prin cine știe ce sertare sau să fie radiate ”din pix” de la un guvern la altul, doar din cauza unor rivalități, orgolii sau interese care n-au de-a face cu nevoile noastre specifice. 

Reporter: Ce ar trebui să însemne, după părerea dumneavoastră, politica?

Ing. Carmen Ichim: Am spus și voi spune oricând, cu toată convingerea: vocația mea este de om de administrație. De aceea, consider că politica nu trebuie să fie un scop în sine, ci doar un mijloc de creștere a performanței în administrație. O politică eficientă și realistă înseamnă să creezi un climat sănătos și durabil de funcționare pentru instituțiile statului și pentru agenții economici, să pui umărul la dezvoltarea socială și economică a țării.

Reporter: De ce ați ales Pro România?

Ing. Carmen Ichim: Pentru că, așa cum am spus zilele trecute pe pagina mea de Facebook, am întâlnit aici o echipă energică și hotărâtă să mă sprijine în toate proiectele viitoare. Atât ca prefect, cât și ca specialist în probleme de mediu, am mers mult prin municipiul și județul Buzău și vă asigur că avem multe oportunități de dezvoltare. Important este să ai voința, energia și sprijinul necesar pentru a face ca toate acestea să devină realitate. Iar la Pro România – Buzău, pot să spun că sunt întrunite toate ”condițiile”.

(Text asumat de PRO ROMÂNIA BUZĂU)

2 Comentarii

  1. Alt scop în viață or mai fi având fugarii din psd decât s-o sprijine pe gospodina aceasta să-și pună în practică vidul intelectual, inexistentele ei politici publice, în locul ciorbei de urzici și borșului de lobodă?

  2. ,,o echipa hotarita sa ma sprijine” tot asa cum te-ai sprijinit si pe echipa pnl

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker