Politic

Comunicat PRO România: ,,PNL+ PSD+LOVEle”, o dragoste nocivă pentru buzoieni!

Din păcate, şi în aceste vrermuri grele, ,,prietenia” din CLM Buzău dintre PNL-ul aflat la Guvernare şi cel mai mare partid din ţară dăunează grav buzoienilor. Primul care a tras un semnal de alarmă în acest sens, a fost chiar Constantin Ionescu, fost consilier local liberal, care s-a alăturat PRO România, după ce activitatea sa în folosul cetăţenilor nu a primit niciun fel de sprijin din partea celor pe care-i reprezenta. Poate tocmai din acest motiv, că a pus interesul urbei mai presus de interesul personal şi de partid, şi atunci când a fost cazul, chiar cu riscul de a pierde, s-a delimitat de ­anumite hotărâri adoptate în detrimentul buzoienilor.

Care trebuie să ştie că din această prietenie, bugetul local pierde aproape două miliarde de lei, bani ce ar fi putut fi folosiţi pentru ajutorarea bătrânilor fără posibilităţi sau, de ce nu, pentru achiziţionarea de materiale de combatere a celui mai mare flagel al acestor timpuri. În fapt, la iniţiativa primarului Constantin Toma, cosilierii PSD şi PNL au aprobat luna aceasta eşalonarea pe o perioadă de 60 de luni a chiriei restante pentru cele trei sedii ale liberalilor din municipiu, chirie ce nu a mai fost plătită de foarte mulţi ani, cu acordul tacit al municipalităţii.

În condiţii similare, aceeaşi municipalitate îi  aruncă fără niciun fel de scrupule pe alţi chiriaşi în stradă doar pentru întârzieri minore, şi sunt destule cazuri prezentate de presă în decursul timpului. În tot acest timp, deşi la PNL, cel puţin în structurile de conducere sunt foarte mulţi oameni bogaţi, iar partidul primeşte destui bani de la stat, conform Legii Partidelor Politice, activitatea s-a desfăşurat fără să fie măcar deranjaţi cu vreo somaţie în acest sens. Lucru care nu ne miră, pentru că nu este singurul exemplu în care, la nivel de municipiu, putem spune că ,,PNL+PSD=love”.

Conducerea PRO România Buzău trage un semnal de alarmă şi se arată indignată de această hotărâre permisivă emisă în acelaşi timp cu tot mai multe restricţii pentru populaţie. De asemenea, acuzăm dubla măsură care demonstrează că, în funcţie de interesele ascunse dintr-o parte a CLM, condu­cătorii vremelnici ai acestor timpuri pot fi pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă. Şi solicităm consilierilor municipali să revină asupra hotărârii iresponsabile care văduveşte bugetul local de o sumă importantă şi să execute silit rău-platnicul, cum considerăm noi PNL în acest caz, la fel cum s-a întâmplat, în decursul timpului şi cu alte formaţiuni politice locale care din anumite motive nu şi-au mai achitat obligaţiile.

Text asumat de PRO România Buzău

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker