Politic

Comunicat: PRO România Buzău dăruieşte jucării pentru copii!

Aşa cum a procedat încă de la înfiinţare, deşi mic şi cu posibilităţi materiale reduse, partidul nostru se implică şi are soluţii la problemele cu care se confruntă ţara. Nu uităm însă că viitorul îl reprezintă generaţiile care acum încă nu ştiu să citească sau să scrie, dar aduc bucurie în orice cămin prin simpla lor prezenţă. Şi cum luni a fost ziua lor, a copiilor din întreaga Românie, PRO România, prin organizaţiile municipale din Buzău şi Râmnicu Sărat, s-a gândit să le facă o bucurie şi să amenajeze în două grădiniţe locuri de joacă dotate cu echipament modern achiziţionat din fonduri proprii.

Am cumpărat jucării adecvate limitei de vârstă căreia ne-am adresat, şi le mulţumim pe această cale celor două directoare, doamnei Silvia Mocanu de la Grădiniţa nr. 8 din Buzău şi doamnei Geanina Lalu de la Grădiniţa nr. 2 Rm. Sărat, care ne-au oferit posibilitatea acestui gest firesc. Un gest pe  care din păcate nu-l fac şi alte forţe politice, cărora le-am lansat de mai multe ori această provocare, să ne ajutăm dezinteresat semenii. PNL şi PSD probabil economisesc banii pentru campania electorală, în loc să aducă puţină bucurie în sufletele neprihănite ale unor copii care n-au drept de vot, ce-i drept, şi a căror simplă mulţumire ar trebui să fie de ajuns.

Liberalii nici măcar nu res­pectă legea, şi chiar dacă majorarea alocaţiilor a fost promulgată de preşe­dinte şi ieri ar fi trebuit să intre în vigoare şi să fie aplicată, tac chitic şi speră ca românii să uite. Românii însă nu uită, iar acest lucru se va vedea în ziua alegerilor, suntem siguri. Pentru că pe 1 iunie, de ziua copilului, doar preşedintele Victor Ponta a vorbit despre alocaţii şi necesitatea aplicării legii, în timp ce restul politicienilor s-a făcut că plouă. Acţiunea noastră, de a merge la cele două unităţi de învăţământ pentru a duce cadouri, a fost o iniţiativă exclusiv a preşedintelui Felix Rache, care s-a şi implicat necondiţionat şi datorită căruia am putut să facem acest gest, prin prim-vicepreşedintele Viorel Dobre şi consilierul Constantin Ionescu la Buzău, Costel Dimitriu şi Antonel Mocanu fiind ceilalţi doi reprezentanţi ai noştri la Rm. Sărat.

Text asumat de PRO România – Organizaţia Judeţeană Buzău

Un comentariu

  1. Ciumetii, „se dau peste cap” , numai sa mai faca rost de ceva electorat. Si cum buzoienii au mai facut ei nefacute, cu Mocanii, cu Niculicea,cu Boscodeala (care ar fi fost si astazi primar de nu poposea pe aici DNA-ul), este posibil sa le si reuseasca.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker