Politic

Comunicat: PMP Buzău luptă pentru drepturile buzoienilor

Partidul Mișcarea Populară va face plângere penală primarului Toma Constantin și oamenilor de casă ai acestuia puși în fruntea Regiei Autonome Municipale RAM Buzău, atât în conducerea executivă, cât și în Consiliul de Administrație, pentru abuz în funcție în formă continuată și pentru grava încălcare a obligațiilor legale ale primarului privitoare la întreținerea și modernizarea sistemului centralizat de termoficare (SACET).

Condusă, în drumul spre faliment și insolvență atât de drag primarului Toma de către oamenii de casă ai acestuia, Regia Autonomă Municipală a transmis pentru peste 3.000 de buzoieni din municipiul reședință de județ o notificare prin care sunt obligați să își caute surse alternative de încălzire, întrucât de la 1 octombrie nu le vor mai fi furnizate apă caldă și căldură.

Dezastrul abătut asupra sistemului de încălzire centralizată din municipiul Buzău este opera exclusivă a primarului Toma, care a plătit bani publici pentru campanii de sabotare a SACET, punând la dispoziția cetățenilor atât mesaje de susținere a variantei de debranșare de la sistemul centralizat, cât și formulare și resurse procedurale prin care aceștia să ducă la capăt procedura de debranșare. Primarului Toma nu i-a păsat de zecile de mii de cetățeni care nu au mijloacele financiare necesare pentru achiziționarea de centrale termice, nu a luat în calcul impactul asupra mediului produs prin montarea centralelor individuale de apartament, a ignorat faptul că pentru dezvoltarea SACET au fost atrase și folosite fonduri europene și importante sume din bugetul public, a „uitat” că termoficarea centralizată este serviciu public de interes general, asociat conceptului de infrastructură strategică și a nesocotit obligația de a asigura continuitatea furnizării acestui serviciu.

În lege, se prevede clar dreptul cetățenilor de a ficonsultaţi, direct sau prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor, strategiilor şi reglementărilor privind activităţile din sectorul serviciilor de utilităţi publice” (Legea 51/2006, art. 41, alin 2, lit g). La Buzău nu s-a întâmplat așa ceva. Deciziile primarului, luate pe semnătura Grupării Romet, cu care Toma a căpușat sistemul administrației publice, au condus la anihilarea SACET, în dauna a zeci de mii de buzoieni. A fost decizia unui singur om, care, orbit de setea de răzbunare și interesat de profitul pe care îl poate presupune schimbarea unui întreg sistem termoenergetic, a adus municipalitatea în situația rușinoasă și inacceptabilă de a nu putea asigura accesul cetățenilor la un serviciu public vital.

Pentru toate acestea, PMP Buzău cere demisia primarului PSD al municipiului reședință de județ și face cunoscut tuturor buzoienilor că va iniția, după alegerile locale, un amplu proces de consultare cu cei mai buni specialiști în domeniu pentru folosirea infrastructurii existente în ideea realizării unui sistem SACET performant, capabil să furnizeze agent termic în condiții de siguranță și la tarife suportabile.

Text asumat de Partidul Mișcarea Populară – Organizația Județeană Buzău

 

Un comentariu

  1. Asadar PMP ar dori ca dupa alegeri sa continue subventionarea gigacaloriei din bugetul local!
    Caci nu exista sistem centralizat de incalzire in Romania care sa nu primeasca subventii.

    Nu va dati seama ca legati pietre de moara la bugetul primariei cu continuarea politicii de subventionare?
    Ba da, va dati seama, dar vreti sa folositi banii din taxele locale pentru a cumpara voturi!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker