Actualitate

Administratorul unui magazin alimentar din Micro XIV, reținut pentru ultraj

Un control desfășurat de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Buzău cu privire la respectarea măsurilor de protecţie sanitară în zona unităţilor de alimentaţie publică s-a lăsat cu dosar penal pentru administratorul unui magazin alimentar din Micro XIV.

La controlul efectuat au fost găsite o serie de nereguli cu privire la portul măştii de protecţie în incinta magazinului prin faptul că personalul societăţii fie nu purta mască, fie era purtată necorespunzător.

Poliţiştii au adresat recomandări pentru a se conforma prevederilor legale. Administratorul societăţii l-a îmbrâncit însă pe unul dintre polițiști.

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Buzău, a fost sancţionat contravenţionale conform Legii 61/1991 și Legii 55/2020, pentru refuzul de a se legitima și pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Totodată, față de buzoian s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ultraj.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker