Actualitate

Comunicat: Liberarea condiționată și Serviciul de Probațiune Buzău

Codul penal a realizat o adevărată reformă a instituției liberării condiționate, iar unul dintre elementele de noutate este implicarea serviciilor de probațiune în procesul de reinserție socială a persoanelor liberate, sub condiția ca restul de pedeapsă rămas neexecutat să fie egal sau mai mare de 2 ani, prin stabilirea de către instanțele de judecată, în sarcina acestora pe durata termenului de supraveghere a constrângerii de a respecta măsuri și obligații. Liberarea condiționată, ca instituție de drept penal, are menirea de a nu prelungi inutil executarea unei pedepse cu închisoarea atunci când persoana condamnată îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru liberarea condiționată, iar după liberare este considerată ca fiind în continuarea executării pedepsei cu închisoarea, deși execută un rest de pedeapsă în stare de libertate. Din prisma art. 101 Cod penal, serviciul de probațiune coordonează procesul de supraveghere și modul de executare a măsurilor și obligațiilor subliniind, astfel, rolul și importanța consilierului de probațiune în procesul de reinserție socială.

Consilierul de probațiune este profesionistul care coordonează procesul de supraveghere având  atât  atribuții de control a respectării măsurilor și obligaților prin oferirea de informații, îndrumări și verificări continue, cât și atribuții de asistare, îndrumând, sprijinind și susținând procesul de reinserție socială. El este managerul de caz care realizează procesul de coordonare a ansamblului activităţilor de evaluare a persoanei supravegheate, planificare şi desfăşurare a intervenţiilor de asistare şi control, monitorizare a modului de executare a măsurilor şi obligaţiilor impuse de organele judiciare, inclusiv prin valorificarea potenţialului intern al persoanei şi integrarea contribuţiei instituţiilor din comunitate

Serviciul de Probațiune Buzău, ca parte a sistemului de probațiune este partener în implementarea Strategiei de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate 2015-2019 și este parte, prin reprezentanții Direcției Naționale de Probațiune, la grupul de lucru pentru elaborarea proiectului noii Strategii Naționale de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate 2020-2024. Implementarea acestor strategii se află în responsabilitatea atât a serviciilor de probațiune, cât și a celorlalte instituții din societate precum AJOFM, Inspectoratul Școlar Județean, DGASPC etc., fiind cunoscut faptul că problematica reintegrării sociale excedează competențelor penitenciarelor, probațiunii, precum și că necesită o implicare activă și crescută a acestor parteneri comunitari.

Pentru a avea o imagine globală  a resurselor comunitare necesare procesului de reinserție socială a acestei categorii de persoane, Serviciul de Probațiune Buzău a dezvoltat de-a lungul anilor, o rețea a instituțiilor buzoiene care se implică activ în acest proces prin oferirea de cursuri de calificare profesională, cursuri școlare, locuri de muncă, programe de reinserție socială, activități lucrative neremunerate în folosul comunității și prin care persoanele liberate condiționat alături de ceilalți beneficiari ai serviciului își pot îndeplini măsurile și obligațiile stabilite în sarcina lor de către instanțele de judecată. În ceea ce privește asistarea acestor persoane, Serviciul de probațiune Buzău oferă o serie de programe de reintegrare socială, care vizează atât comportamentul infracțional în general, cât și anumite tipuri de conduite, precum consum de drog/alcool, abilități sociale etc. Serviciul de probațiune poate externaliza derularea acestor programe și către specialiștii din alte instituții cum ar fi consilierea psihologică către Direcția de Sănătate Publică, prevenirea dependenței față de substanțe psihoactive către CPECA Buzău, etc.

La nivelul sistemului de probațiune, în anul 2018, au beneficiat de servicii specializate 498 persoane liberate condiționat, iar la nivelul Serviciului de Probațiune Buzau au beneficiat de aceste servicii 13 persoane. În anii următori, ca efect al noul Cod penal, numărul persoanelor liberate condiționat va crește progresiv și împreună cu ceilalți beneficiari ai Serviciului de Probațiune Buzău va constitui categoria de persoane față de care specialiștii din sistemul de probațiune își desfășoară activitatea cu înalt profesionalism și pentru care va continua să procedeze la dezvoltarea continuă a rețelei instituțiilor comunitare implicate în actul profesional de reintegrare socială, prin crearea unor mecanisme de valorificare maximă a competențelor fiecăriei instituții implicate în acest proces.

Nicoleta BÎSCEANU,

P.R. Serviciul de Probațiune Buzău

Articole similare