Administrație

Comuna Amaru, proiect de canalizare trecut prin furcile caudine ale… birocraţiei!

Primarul Constantin Croitoru şi aparatul administrativ al Primăriei comunei Amaru reprezintă unul dintre multele exemple din judeţ în care cei din eşaloanele inferioare pe linie administrativă, sunt obligaţi să îndure exerciţii de birocraţie din partea instituţiilor şi funcţionarilor de la Centru, până la limita penibilului. În limbajul de bun-simţ, adoptat de primarii buzoieni cu presa locală, prelungirile nedefinite ale termenelor de evaluare sau execuţie sunt catalogate drept „avize”, proceduri birocratice impuse de o legislaţie stufoasă, pe multe segmente nealiniată la cerinţele europene.

Într-un astfel de context poate fi încadrat şi proiectul pentru înfiinţarea reţelei de canalizare în comuna Amaru, o documentaţie ce are deja o vechime de câţiva ani. „În acest moment”, spune primarul comunei Amaru, Constantin Croitoru, „ne aflăm în faza de semnare a contractului de execuţie. A fost nevoie, însă, de foarte mult timp pentru obţinerea vestitelor avize, de la o mulţime de instituţii ale statului, pentru că aşa cere legea! Un  ultim aviz l-am obţinut de la Apele Române, după multe amânări, pentru că dumnealor au considerat o problemă faptul că tronsonul de conductă spre staţia de epurare ar urma să treacă, la un moment dat, pe lângă o baltă!”. Documentaţia pentru înfiinţarea reţelei de canalizare în comuna Amaru face parte, de altfel, dintr-un proiect integrat, care presupune amenajarea de astfel de instalaţii sanitare la nivelul a trei comune, reţea care să aibă deversarea într-o singură staţie de epurare.

Concret este vorba despre înfiinţarea reţelelor de canalizare în comunele Glodeanu Sărat, Mihăileşti şi Amaru. O porţiune de traseu al conductei de evacuare a dejecţiilor, spre staţia de epurare, este trasat în apropierea unei bălţi ce se află pe teritoriul comunei Glodeanu Sărat, satul Pitulicea, acesta fiind motivul de „analiză” prelungită a celor de la Apele Române.

În cazul comunei Amaru, amenajarea reţelei de canalizare presupune o susţinere financiară de peste 140 de miliarde de lei vechi, finanţare obţinută prin Programul Naţional „Anghel Saligny”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker