Actualitate

Cinci în toată țara. Un liceu buzoian are încă toalete în curte

Pare greu de crezut, dar în România unii elevi de liceu își fac nevoile în toalete aflate în afara instituției de învățământ, scrie „Newsweek România”. În acest moment, există în România puțin peste 300 de școli cu toalete în curte. Guvernul a alocat sume de bani, în luna mai, pentru remedierea acestei probleme, dar, potrivit sursei citate, marea majoritate a școlilor res­pective nu au finalizat sau nici nu au început lucrările de modernizare la grupurile sanitare.

Guvernul a dat bani, lucrările nu s-au făcut

Potrivit unei hotărâri de guvern din 11 mai 2022, s-a aprobat repartizarea sumei de 10,078 milioane lei din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educației pe anul 2022, pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora la unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au fost finanțate în anul 2021 conform Hotărârii Guvernului nr. 1.188/2021 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugete locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației, „pentru finanțarea în anul 2021 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat și ale căror lucrări nu au fost realizate sau finalizate la 31.12.2021”.

Pe lista unităților de învățământ care au primit bani pentru că aveau toalete în afara clădirii se află cinci licee: Liceul Teoretic „Dr. Victor Gomoiu”, orașul Vânju Mare, Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey”, orașul Buftea, Liceul Tehnologic Berzovia, comuna Berzovia, Liceul Tehnologic „Sf. Mucenic Sava”, comuna Berca și Liceul Tehnologic Plopenii Mari – corp A, comuna Ungureni.

Conform primarului din Berca, Ionel Dobrița, liceul a avut exclusiv toalete în curte până în luna septembrie a anului 2020, când a fost finalizat proiectul „Construire grupuri sanitare la Școala din Comuna Berca, Sat Berca, Județul Buzău”. De fapt, mai spune Dobrița, toaletele se află în corpul de clădire în care funcționează liceul. Așa că res­pectivele toalete sunt folosite la comun, de elevii de școală generală și de cei de liceu. La fel ca și cele din sala de sport. Dar toaletele din fundul curții rămân în actualitate, cel puțin până când va fi terminată toaleta de interior a unui alt corp de clădire.

De fapt, Liceul Tehnologic „Sf. Mucenic Sava” a fost închis și redeschis abia în acest an, în momentul de față funcționând cu două clase a IX-a – una de Filologie și una de Profesională – iar clase a X-a, a XI-a și a XII-a nu există.

Premierul a cerut rezolvarea problemei

Premierul Nicolae Ciucă a cerut un plan ca să fie eliminată problema toaletelor din curtea şcolii, apreciind că aceasta reprezintă „o pată pe imaginea sistemului de învăţământ”: „Nu mă sfiesc deloc să discut despre ceea ce înseamnă imaginea sistemului de educaţie în România, când vorbim de toalete în curtea şcolii. S-au făcut demersuri ca numărul acestor unităţi de învăţământ să fie redus. Totuşi, a rămas un număr destul de mare şi, din punctul meu de vedere, este inacceptabil, motiv pentru care, în videoconferinţă, am solicitat tuturor autorităţilor, conducerii Ministerului Educaţiei, precum şi autorităţilor locale ca până la finele anului să mi se prezinte planul prin care anul viitor să eliminăm această pată de pe imaginea sistemului de învăţământ”, a spus Ciucă la începutul acestui an școlar. „Este păcat, se fac eforturi, se munceşte foarte mult, am făcut un obiectiv de ţară ca educaţia să rămână în primele priorităţi ale ţării noastre. Educaţia, alături de sănătate, se înscrie în atenţia maximă pe care Guvernul României o acordă, astfel încât să eliminăm aceste diferenţe şi să putem să ne aliniem în standardele europene”, a mai afirmat premierul.

Ce alte probleme sunt în județ

Conform Direcției de Sănătate Publică Buzău, din cele 494 de unități de învățământ din județ, doar 473 dețin autorizație sanitară de funcționare, în baza declarației pe proprie răspundere. Cu toate acestea, față de anul școlar precedent, a crescut procentul unităților autorizate sanitar, cu 0,5 la sută în mediul urban, respectiv cu doi la sută în  mediul rural.

În cele 21 de unități de învățământ care nu au autorizația sanitară, cele mai des întâlnite probleme se referă la lipsa rețelei de apă și a canalizării, iar în alte cazuri, deși există apă curentă, aceasta nu este potabilă. Lipsa apei și a canalizării înseamnă și că grupurile sanitare sunt amenajate tot în curtea școlilor, multe nerespectând minimele condiții de siguranță pentru copii. Există însă și școli și grădinițe neautorizate pentru că nimeni nu a cerut acest lucru la Direcția de Sănătate Publică Buzău.

Ca și anul trecut, cele mai mari probleme sunt în școlile și grădinițele de la țară. În școlile din Mărgăritești, Brădeanu sau Racovițeni copiii nu au apă la robinet pentru că nu există sursă de apă, iar la baie merg în curte, în toalete improvizate. În alte școli există sursă de apă, dar nu sunt sisteme de dezinfecție, astfel că apa nu poate fi consumată pentru că nu se cunoaște nivelul potabilității. Astfel de situații sunt la la CA Rosetti, Mihăilești, Movila Banului, Scutelnici, Topliceni, Ziduri, Cătina, Țintești și Florica.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker