vineri, 22 ianuarie 2021

Cele 3 lucruri pe care ar trebui să le faci înainte de cumpăra un laptop nou

Dacă ai un laptop mai vechi de 10 ani, cel mai bun sfat ar fi achiziția unui model nou și modern. Aceasta, deoarece multe din componentele sale au o tehnologie care, cel mai probabil, nu va fi compatibilă cu noile modele de accesorii de pe piață. 

Datorită ritmului susținut al avansului tehnologic, computerele au progresat atât de rapid într-un timp atât de scurt, încât trecerea doar a trei sau patru ani, fac dintr-un device pe care îl cumperi azi nou, un model deja învechit.

Totuși, nu de fiecare dată este necesară înlocuirea totală a unui laptop cu unul nou. Unele modele, chiar dacă au o vechime de peste 5-7 ani sunt perfect capabile să facă față solicitărilor actuale de zi cu zi cum ar fi: navigarea pe internet, social media, filme online și chiar și câteva sesiuni de jocuri mai puțin solicitante, iar dacă apelezi la un centru de reparații pentru laptopuri pentru efectuarea unui upgrade, ai putea prelungi viața device-ului tău cu încă o bună bucată de timp.

Înainte să cumperi un laptop nou, iată 3 upgrade-uri pe care le poți face vechiului tău model pentru a-i da o viață nouă

1. Adaugă mai multă memorie RAM

Adăugarea de memorie RAM (Random Access Memory) suplimentară este unul din cele mai simple upgrade-uri pe care le poți face vechiului tău model de laptop. 

Orice aplicație pe care o rulezi, fie că este vorba de programe de tip Office sau jocuri, solicită o cantitate de memorie care poate varia în funcție de complexitatea sa. Atunci când rulezi mai multe softuri în același timp, cantitatea de RAM disponibilă va fi și mai mică deoarece toate vor accesa aceleași resurse limitate. 

Așadar, cu cât ai mai multă memorie RAM disponibilă, cu atât mai bine se va ”mișca” și laptopul tău. O cantitate de 8GB ar trebui să fie suficientă pentru utilizatorul mediu din prezent și va asigura o funcționare normală pentru încă câțiva ani. 

2. Înlocuiește HDD-ul cu un SSD modern

Dacă ai un laptop mai vechi, sunt toate șansele ca acesta să fie dotat cu un hard disk (HDD) pe care sunt stocate toate datele sistemului de operare precum și fișierele create de tine. 

Un upgrade la noua tehnologie SSD (Solid State Disk) poate îmbunătăți în mod spectaculos viteza de reacție a laptopului tău, mai ales dacă combini aceasta schimbare cu adăugarea unei cantități suplimentare de memorie RAM.

SSD-urile sunt construite cu un nou tip de tehnologie a stocării datelor, în memorii de tip flash, spre deosebire de HDD-uri unde se folosesc discuri magnetice împreună cu un cap de citire/scriere mobil. Renunțarea la părțile mecanice face ca viteza de accesare și redare a datelor să fie cu mult superioară față de modelul pe care, cel mai probabil, îl ai instalat în laptopul de acasă. 

3. Înlocuirea bateriei laptopului

Deși nu este un upgrade sistemic, dacă ai un laptop de câțiva ani, sunt toate șansele ca vechiul acumulator cu care l-ai cumpărat să-și fi epuizat resursa de viață. Dacă nu-l mai poți folosi mai mult de o oră fără alimentare la priză, este timpul să te gândești la o nouă baterie. 

Deși o baterie nouă nu aduce un aport la viteza de reacție sau capacitatea computerului de a lucra eficient cu softuri solicitante, ea îți poate oferi din nou autonomia de cateva ore de la început, cu ajutorul căreia vei reuși să lucrezi chiar dacă nu ai la îndemână o sursă de curent electric.

Așadar, înainte de a lua decizia de a-ți considera laptopul învechit, încearcă câteva upgrade-uri pentru a-i reda un suflu nou și a te bucura de încă o perioadă de timp de serviciile sale. 

Sursa foto: pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

loading...
error: Content is protected !!