Monden

Ce spune Irina Fodor despre întoarcerea din America

Irina Fodor s-a întors acasă după două luni petrecute în America. Prezentatoarei TV i-a fost extrem de greu să stea departe de familie și a povestit cum a fost prima noapte petrecută lângă fiica sa, dar și cum a reacționat cea mică atunci când a văzut-o. Vedeta buzoiană a declarat că i-a fost extrem de dor de fiica și de soțul său, deși nu este pentru prima dată când stă departe de familia sa. Prezentatoarea TV a petrecut prima noapte pe perna ei, alături de fiica sa după săptămâni întregi în care a stat departe de cei dragi.

Irina Fodor va prezenta noul sezon America Express, după ce anul trecut a fost gazda sezonului 4 al emisiunii Asia Express. Deși nu a fost pentru prima dată când a stat departe de familia ei, și acum dorul de cei dragi a fost extrem de mare. Vedeta a declarat că nu a reușit să doarmă prea bine în prima noapte când a ajuns acasă, din cauza fusului orar, însă spune că acest lucru nu i-a stricat bucuria de a fi, în sfârșit, lângă familia ei. „E un sentiment nemaipomenit să fiu iar împreună cu familia mea, în casa mea. După atâta timp plecată și după ce în fiecare noapte din proiectul ăsta am dormit în altă cameră de hotel. Simt că în sfârșit m-am întors unde îmi e locul, în confortul meu. Deși nu am reușit să dorm foarte mult în prima noapte din cauza fusului orar, m-am trezit mai plină de energie ca niciodată”, a mai spus prezentatoarea TV.

Irina Fodor a mai mărturisit că revederea a fost extrem de emoționantă, iar fiica ei nu se putea opri din plâns. „Mi-a fost incredibil de dor de ei în aceste două luni, și chiar dacă sunt la a doua experiență, nu am reușit să mă obișnuiesc cu distanța asta. Unde mai pui că acum, pe ultima sută de metri, parcă a fost și mai greu. Am avut un zbor foarte lung, de 16 ore, și simțeam că nu mai ajung o dată acasă. Când în sfârșit, ne-am întâlnit, Diana nu se mai putea opri din plâns. Azi noapte am dormit împreună și de abia așteptăm să vină și tati acasă – pentru că el e la filmări la «Splash! Vedete la apă», la Bacău -, ca să fim, în sfârșit, cu toții. Deși toată lumea din jur spune că perioada asta a trecut extrem de repede, mie mi s-a părut că am stat o viață plecată”, a spus Irina pentru spectacola.ro.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker