Ce nereguli a găsit Protecția Consumatorilor la ultimele controale

În perioada 1 iulie–31 august, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Buzău a desfășurat tematici de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea alimentelor perisabile și la prestarea serviciilor de alimentație publică. Controalele au urmărit în principal calitatea alimentelor comercializate, condițiile de expunere, prezentare și comercializare ale alimentelor, modul de indicare a prețurilor, precum și calitatea serviciilor prestate în unitățile de alimentație publică.
În perioada menționată, a fost verificat un număr de 21 operatori economici, iar în urma verificărilor s-au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, respectiv șase sancțiuni cu amendă contravențională în cuantum de 110.000 lei și 11 sancțiuni cu avertisment. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Buzău au mai transmis că au fost înregistrate și două cazuri în care s-a impus oprirea temporară de prestări servicii agrement și alimentație publică la doi operatori economici, care ulterior și-au remediat deficiențele constatate. „Menționăm că nu s-au înregistrat cazuri în care să impună oprirea definitivă a activității operatorilor economici controlați”, potrivit unui comunicat al instituției.
Principalele abateri constatate în urma acțiunilor de control au fost lipsa indicării materiei prime din care provine produsul finit, lipsa menționării cantității nete, în cazul unor băuturi servite la pahar, nerespectarea condițiilor de temperatură recomandate și schimbarea stării termice inițiale a unor materii prime (produse din carne) și nerespectarea condițiilor de depozitare pentru produse alimentare.
De asemenea, printre abateri au mai fost și utilizarea unor produse cu termenul de valabilitate depășit, utilizarea unor produse cu caracteristici organoleptice modificate, stare igienică nesatisfăcătoare a meselor de lucru și a pavimentelor, lipsa graficelor de temperatură la spațiile de depozitare, prezența unor condiții igienico-sanitare improprii (paviment murdar, frigidere neigienizate, lăzi frigorifice cu strat de gheață și resturi alimentare, pereți neigienizați), utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor alimentare.



