Ce blestem o fi pe partidele acestea?

Privindu-i pe cei doi candidați oficiali, până în momentul de față, la președinția Partidului Na­țional Liberal, parcă văd turul al doilea al preziden­țialelor din anul 2004, când românii au avut de ales între Traian Băsescu și Adrian Năstase. O adevă­rată dramă, chestiune admisă public de primul, la ultima confruntare de dinaintea scrutinului: ,,Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns să aleagă între doi comuniști?”.

Pentru liberali, situația este ceva mai gravă. Dacă nu va apărea candidatul providențial, care să împace oarecum ambele tabere, ei vor avea de ales între un lider obosit, la propriu și la figurat, un Crin Antonescu mult mai bătrân și cu ochii ceva mai injectați, și unul de-a dreptul pierdut în spațiu și timp, cu o privire despre care citim de obicei în anumite manuale de specialitate. Mai mult, pe ultimul pare că nici nu l-ar trage prea tare inima să joace în filmul acesta cu candidatura la președinția partidului, făcând jocul grupului de interese pe care îl repre­zintă. Dacă pe Orban nu îl poate controla nimeni din partid, cel de-al doilea se vede nevoit să joace cum i se cântă din zona Rareș Bogdan – Robert Sighiartău. Care, dacă ar fi avut ceva bun simț și știința muncii de partid, probabil s-ar fi băgat ei în această poveste. Cum calitățile de mai sus le lipsesc, însă par a avea un simț al penibilului ceva mai dezvoltat, îl lasă pe Cîțu să se compromită și pe plan politic, după ce a eșuat la- mentabil și din postura de premier.

De la un partid precum cel al liberalilor – ai cărui lideri buzoieni se împăunează că vor despărțirea PNL de trecutul nu tocmai luminos – mă așteptam să iasă pe interval, la preșe­dinția formațiunii lor poli­tice, cu un candidat care să lase pe toată lumea cu gura căscată. Eventual cu o femeie care să spele rușinea pe care a lăsat-o Dăncilă asupra ,,sexului slab” în politică, pe care o perpetuează cu succes acum Șoșoacă.

Dacă ne uităm puțin și în ograda vecinilor de coaliție, USR-PLUS, situa­ția nu este prea diferită. Și ei par a fi loviți cam de același blestem, cu un candidat care se pregătește cu succes să facă parte din categoria pe spatele căreia cele două formațiuni poli­tice și-au construit ascensiunea – cât de departe este sloganul ,,Fără penali în funcții publice“ ! – și cu un al doilea mai mult interesat de politica europeană decât de cea dâmbovițeană, fără carismă în fața alegătorului de rând și poate prea tehnocrat pentru cel peste medie.

Din punctul meu de vedere, ne așteaptă o toam­nă a eșecurilor drep­tei, o toamnă în care cele două partide vor mai pune o pavelă pe drumul către o noapte lungă în opoziție.