Educație

Câți elevi buzoieni nu și-au primit încă tabletele la două luni de la începerea noului an școlar

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat luni, că va analiza și stabili mo­dalitățile de continuare a activităților din învăță­mântul preuniversitar, în funcție de evoluția situației epidemiologice care a ­ge­ne­rat decizia inițială de suspendare a cursurilor și de hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Potrivit unui comunicat de presă al MEC, inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educa­ționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet în situațiile în care procesul didactic întâmpină dificultăți.

„Este posibil să se prelungească starea de urgență sau să redeschidem școlile”

„Declarația ministrului Educației, cum că se va analiza modul în care se vor desfășura orele, se referă la ceea ce se va întâmpla după 8 decembrie, adică după ce vor trece cele 30 de zile de stare de alertă. Este doar un comentariu, pentru că în realitate urmează să se ia în calcul datele de la specialiștii în medicină, de la DSP, de la epidemiologi. În funcție de aceste date este posibil să se prelungească starea de urgență sau să redeschidem școlile acolo unde scenariile epidemiologice ne permit”, a declarat, pentru OPINIA, Ionel Meiroșu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Buzău.

„Ar mai fi nevoie de aproximativ 5.000 de tablete”

Îngrijorător este însă numărul elevilor buzoieni nevoiași care nu au primit încă tablete, după două luni de la începerea școlii. Rea­mintim că, la începutul noului an școlar, peste 11.000 de elevi din județ își așteptau încă tabletele promise de guvern.

„Necesarul de tablete la nivelul județului Buzău s-a redus față de acum o lună. Ar mai fi nevoie de aproximativ 5.000 de tablete după ce mai multe primării au făcut achiziții. Mai rămâne să vină și tabletele de la Ministerul Educației. După cum știți, licitațiile au început din vară, în unele județe s-au și distribuit. Din ce am înțeles a durat până s-au stabilit condițiile, până au venit ofertele… iar acum stocurile din țară sunt ­li­mitate și se vor aduce pro­babil din afară. Toată Europa caută în această perioadă tablete”, a mai declarat Ionel Meiroșu.

Au sosit însă 4.300 de litri de dezinfectant pentru școli

Dacă mai durează până vor ajunge tabletele la destinație, săptămâna trecută, la Buzău au ajuns mai multe tone de dezinfectant pentru școli, fiind așteptat și un lot mare de măști de protecție. Sunt comenzi făcute înainte de închiderea unităților de învățământ.

„S-au descărcat în jur de 4.300 de litri de dezinfectant, pe care l-am repartizat tuturor școlilor din rețea, atât în școlile din rural, cât și în cele din urban. Astfel, în fiecare școală vom avea un stoc tampon de dezinfectant, pe lângă stocul pe care fiecare școală și-l achizițio­nează. De asemenea, am avut alocat de la Ministerul Educației 400.000 măști. Selecția se apropie de final, mai sunt câteva lămuriri din partea câtorva firme care au participat la licitație”, a mai declarat Meiroșu.

Anisie: „S-a îmbunătățit considerabil situația de la momentul la care am început anul școlar”

Reamintim că ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că din 15 noiembrie a început distribuția pentru alte peste 100.000 de tablete pentru elevi, care fac parte din lotul al doilea.

„În toată această perioadă, pe lângă achizițiile pe care Ministerul Educației le-a realizat prin ONAC (Oficiul Național pentru Achiziții Publice, n.r.), și autoritățile publice locale s-au implicat și avem proiecte depuse la Ministerul Fondurilor Europene pentru a deconta banii pe care i-au cheltuit primarii în momentul în care au achiziționat dispozitive electronice pentru elevi. Deci s-a îmbunătățit considerabil situația de la momentul la care am început anul școlar. (…) Vor fi livrate toate cele 82.000 de tablete care au fost achiziționate de către Ministerul Educației (…) De asemenea, de luni (15 noiembrie, n.r.) începe distribuția pentru lotul al doilea, vorbim despre 108.800 de tablete“, a spus Monica Anisie la o conferință de presă desfășurată la Primăria Sectorului 2, citată de edupedu.ro.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker