Câteva considerații despre finalul grevei din învățământ

Cu sau fără voia liderilor sau, după caz, a câtorva profesori, greva din învățământ s-a încheiat. Cu siguranță, o asemenea grevă a fost cu adevărat necesară, pentru ca întreaga țară să se convingă de calitatea majorității oamenilor care lucrează în sistem, calitate care, fără îndoială, a generat și generează analfabetismul funcțional cu care ies din școală o groază de tineri.

În mod paradoxal, cei care au clamat satisfacerea revendicărilor de ordin salarial drept o condiție sine qua non a asigurării calității învățământului românesc au fost pe punctul de a lovi – prin probabila decalare a examenului de bacalaureat – tocmai în cei mai buni tineri din această țară, cei admiși în universități de prestigiu din străinătate. Un fel de răzbunare a mediocrității certificate prin diplome obținute la facultăți absolvite „la păcănele” împotriva vârfurilor din sistem.

Și, dacă tot suntem în această zonă a nisipurilor mișcătoare, trebuie să spun că mă așteptam ca, pe parcursul grevei, rețelele sociale să geamă de texte coerente scrise de fiecare profesor în parte prin care să își spună punctul de vedere și să își justifice opțiunea de a participa sau nu la grevă. Că vorba aceea, a fost greva cadrelor didactice, nu a unei categorii mai puțin instruite! Însă, cu câteva excepții notabile, am văzut un festival al redistribuirii unor lozinci și a unor texte – unele de calitate îndoielnică, menite a face mai mult rău decât bine protestatarilor -, semn că sistemul copy-paste aplicat prin facultățile absolvite „la păcănele” este a doua natură a unor profesori. Mi-e groază să mă gândesc cum s-or desfășura orele acestora… În rest, creațiile originale, în general pline de venin, ne arată că limba română umblă cu capul spart cam în tot învățământul românesc.

Ce au căutat elevii la mitinguri?

Este o întrebare la care trebuie să răspundă nu doar liderii de sindicat, ci și profesorii, părinții, precum și organele statului abilitate să cerceteze încălcări ale legii care îi privesc pe minori. Și asemenea manifestări au fost destule, de la hasdeienele din fața Prefecturii până la copilul care a deschis coloana de manifestanți de la Suceava, interpretând la trompetă „Treceți, batalioane române, Carpații!”. Sunt subiecte de reflecție și de cercetare, inclusiv pentru Protecția Copilului.

Surse de finanțare a creșterilor salariale

Este necesar să abordăm și acest subiect, chiar dacă acum, la spartul ostilităților, unii greviști au tupeul să susțină că protestul nu a fost despre bani, ci despre demnitate. Care demnitate? Cea care le-a dictat să ceară mai multe zile libere, inclusiv pentru fertilizare in vitro?

Să revenim. Protestul a fost exclusiv pentru bani. Să ne amintim sloganul „Vrem mai mult bănet / Brutul îl vrem net!”. Cel mai simplu ar fi ca onorații profesori care fac meditații să fiscalizeze câștigurile și să plătească impozit corect. N-aveți idee câți bani s-ar strânge la buget!

Și tot aici, trebuie să remarcăm și luarea de poziție în favoarea greviștilor a Bisericii Ortodoxe Române. Normal, dacă este să ne gândim câți preoți și câte soții de preot sunt cadre didactice pentru orele de Religie. Biserica Ortodoxă Română și-ar putea aduce contribuția la bunăstarea corpului profesoral plătind și ea, corect, impozitele de care este scutită.

Ce ar fi de făcut pe mai departe?

OK, profesorii au obținut cam tot ce au cerut în materie de salarizare, și câte ceva în plus. Zile libere în plus, bani pentru ochelari dacă dovedesc că muncesc prea mult pe computer și multe altele. Societatea le-a dat, este rândul societății să ceară și altceva în afară de sloganuri.

Din punctul meu de vedere, primele măsuri care ar trebui luate ar fi cele legate de cele două subiecte pe care greviștii le-au ocolit pe întreaga desfășurare a protestului: meditațiile și criteriile de performanță.

În ceea ce privește meditațiile, este suficient să se aplice legile existente: interzicerea meditațiilor cu elevii de la clasă și aplicarea legilor privind evaziunea fiscală.

Pe partea cealaltă, a criteriilor de performanță, lucrurile sunt ceva mai complicate, dat fiind că nu toate materiile sunt obiecte de examen național, unde există o măsură unică; dar, vorba unui protestatar, un criteriu de performanță este și faptul că un cadru didactic de la țară izbutește să aducă toți copiii la școală prin felul în care își ține lecțiile. Dar, dacă este voință, este și putirință. Spre exemplu, să se ia una dintre măsurile propuse de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, respectiv dispariția notelor puse de profesorii de la clasă și înlocuirea acestora cu note rezultate în urma unor evaluări computerizate pe subiecte unice pe țară. Și, uite așa s-ar face câte un pas către cea mai corectă măsură care s-ar lua în învățământ: fiecare profesor să nu mai fie legat de glie prin titularizare, ci să semneze cu școala un contract pe patru ani, care poate fi înnoit sau nu în baza unor criterii de performanță precum cele de mai sus.