Economic

Cât va costa un kilometru de autostradă din tronsonul Buzău-Focșani

După tronsonul Ploiești–Buzău din Autostrada Moldovei, un altul urmează să fie scos la licitație. Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii supune dezbaterii publice indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Autostrada Buzău – Foc­șani“, în județele Buzău și Vrancea.

Tronsonul Buzău-Foc­șani va avea o lungime de 82,44 kilometri, iar valoarea totală a investiției, cu TVA inclus, este de 7,26 miliarde de lei. Prin urmare, fiecare kilometru din această autostradă va costa 18 milioane de euro. ,,Finanțarea investiției se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, arată proiectul de act normativ.

Pe acest traseu sunt prevăzute șase noduri rutiere, două parcări de scurtă durată la km 48+000, câte una pe ambele părți ale autostrăzii și patru spații de servicii. De asemenea, vor fi și 41 de structuri: 23 poduri pe auto­stradă; 15 structuri peste autostradă; 3 pasaje pe autostradă, peste calea ferată. Durata de viață a celor 41 de structuri proiectate este de 100 ani. ,,Pentru asigurarea vizibilității la nivelul întregului tronson de autostradă, pe ambele sensuri de circulație, soluția optimă ce trebuie adoptată este acea adaptare și ges­tionare adecvată a vitezei de circulație. Astfel, a rezultat că pe tronsonul de autostradă Buzău–Focșani este necesară reducerea vitezei de circulație după cum urmează: Reducere la 110 km/h: Calea II (Foc­șani-Buzău) – între km. 69+300 – 71+580, lungime – 2.280 metri; Reducere la 120 km/h. Pe restul lungimii tronsonului de auto­stradă se adoptă viteza maximă legală de circulație – 130 km/h”, se mai precizează în proiect.

Autostrada va avea o platformă de 26 de metri, din care: partea carosabilă (două căi unidirecționale): 4×3,75 m; zona mediană: 3 metri; benzi de ghidare: 4×0,50 m; bandă de staționare de urgență 2×2,50 m; acostament 2 x 0,5m, în zonele unde sunt necesare parapete, platforma se lărgește cu 2 x 1,70 m = 3,40 m.

De asemenea, este pre­văzută și amplasarea de parapete pe toată lungimea autostrăzii. ,,Sunt propuse 79 de zone cu perdele forestiere de protecție ce sunt amplasate pe partea stângă a autostrăzii, cu excepția nodurilor rutiere de legătură cu DN 22, 2N și DJ 205R, unde acestea sunt amplasate și pe partea dreaptă. De la km 75+000 la km 81+000 perdelele forestiere propuse sunt pe partea dreaptă”, se mai arată în proiect.

Suprafața totală a terenului care va fi ocupat de lucrările autostrăzii este de 1.138 hectare, aparți­nând atât proprietății domeniului public național și local, cât și persoanelor fizice și juridice.

Necesitatea și oportunitatea realizării unui drum de mare viteză între Buzău și Focșani, parte a coridorului București – Regiunea N-E Moldova au fost studiata, stabilita și aprobata în cadrul documentului strategic Master Planul General de Transport al României, aprobat prin H.G. nr.666/2013, care constituie cadrul general de prioritizare și implementare a proiectelor de infrastructură de transport. Traseul autostrăzii este amplasat pe raza administrativă a localităților Buzău, Râmnicu Sărat, Vadu Pașii, Cochirleanca, Ziduri, Valea Râmnicului și Râmnicelu, toate din județul Buzău, respectiv Focșani, Odobești, Sihlea, Gugești, Slobozia Ciorăști, Milcovul, Răstoaca, Vânători și Câmpineanca, din județul Vrancea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker