Politic

Cât de politic este Programul „Masa caldă în școli”. Care este situația la Buzău

„Masa caldă în școli” continuă și anul acesta tot ca program-pilot, fiind al șaptelea an când este implementat astfel. La începutul acestei luni, Ministerul Educației a publicat lista celor 300 de unități de învățământ din toată țara care vor organiza programul „Masa caldă” în anul școlar 2022-2023, listă pe care o puteți găsi pe AICI. Pe listă figurează și cinci școli din Buzău, iar un total de 2.618 de elevi din județ vor fi beneficiarii acestui program, aparținând școlilor gimnaziale din Gălbinași, Viperești, Vadu Pașii, Râmnicu Sărat („Dr. Ilie Pavel”), precum și Liceului Tehnologic Meserii și Servicii din municipiul Buzău.

O analiză a edupedu.ro relevă, însă, faptul că selecția unităților de învățământ pare a fi fost una pur politică, iar peste 63 la sută dintre instituțiile incluse în acest an în programul de masă caldă sunt din localități cu primari ai Partidului Național Liberal. 21,7 la sută din școlile listate de Ministerul Educației sunt din localități cu primari ai Partidului Social Democrat. Dintre cele cinci școli buzoiene care figurează pe listă, doar la Vadu Pașii se află un primar PNL, respectiv Gheorghe Firon, restul fiind școli din localități cu primari PSD.

Nici nu este de mirare predispoziția autorităților către localități care au conducători liberali, dat fiind faptul că Ministerul Educației este condus de Sorin Cîmpeanu, vicepreședinte PNL, care a declarat în luna mai că premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, i-a cerut să găsească soluții pentru extinderea semnificativă a asigurării unei mese în școală.

La începutul lunii iulie, ministrul Sorin Cîmpeanu prezenta „soluțiile” găsite, iar prin ordonanța de urgență adoptată, numărul școlilor participante în program era dublat. „Am adoptat o ordonanță de urgență prin care, după șase ani de pilotare, se extinde programul «Masă caldă» de la 150 de școli la 300 de școli. Sunt vizați un număr de 140.000 de elevi. Finanțarea totală pentru anul școlar 2022–2023, programul «Masă caldă» în școli este de 354,9 milioane lei. Remarcăm faptul că este de zece ori mai mare decât finanțarea de 35 de milioane de lei acordată în anul 2016 pentru acest program, deci a crescut de zece ori finanțarea pentru acest program”, declara ministrul Educației.

Lista completă a școlilor, publicată abia pe 31 august, la aproape două luni de la momentul adoptării OUG, arată că pe lista cu cele 300 de școli au fost adăugate 161 de unități de învățământ noi față de anul trecut, conform analizei comparative făcută de edupedu.ro. Din aceste 161 de școli și licee, 102 sunt din localități cu primari PNL (63,4 la sută), de trei ori mai multe decât cele 35 școli aflate în localități în care primarii sunt de la PSD (21,7 la sută). UDMR are primari în doar 5,6 la sută dintre localitățile din care au fost selectate școli pentru acest program, iar restul de 9,3 la sută din școli sunt în orașe și sate în care primarii sunt de la Uniunea Salvați România, Partidul Mișcarea Populară, Pro România, Partidul Puterii Umaniste, Forumul Democrat al Germanilor din România, independenți sau de la alte formațiuni politice.

Pentru analiză, edupedu.ro a folosit datele de la alegerile locale din 2020, disponibile la Autoritatea Electorală Permanentă și datele de pe site-urile primăriilor sau ale partidelor, pentru actualizare. Criteriile de alegere a școlilor pentru includerea acestora în programul „Masa caldă” nu au fost prezentate, iar lista a fost publicată de Ministerul Educației fără vreo justificare a prezenței acelor școli și licee în acele tabele. Școlile care reușesc să implementeze programul, primesc fonduri de 15 lei per copil, pe zi, pentru a  le putea oferi o masă caldă elevilor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker