Trăim vremuri la care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată. S-a știut dintotdeauna că, pentru a putea fi înmormântat, trebuie să îți asiguri locul într-un cimitir încă din timpul vieții. O mișcare deloc ușoară și, de obicei, costisitoare. Numai că aventura nu se termină aici, cu cei peste 1.000 de lei plătiți dintr-un foc pentru un loc de veci situat într-un cimitir de țară. Și asta pentru că acest loc de veci devine o mică gaură neagră, în care omul este nevoit să arunce bani an de an, până în… vecii vecilor.
Să fiu explicită. Mă refer strict la cimitire din mediul rural, unde omul devine proprietar pe parcela respectivă după ce îl cumpără de la parohie. Cu acte în regulă, cel puțin, cu bon fiscal. În mod normal, proprietarul, în speță viitorul ,,locatar” al locului de veci, nu mai este teoretic dator nimănui cu nimic. S-o credeți voi! Mintea inventivă a românului intră imediat în funcțiune și transformă locul de veci într-o mașinărie de produs bani. Pentru alții!
Cea mai la îndemână metodă se numește ,,taxă de întreținere” pentru fiecare mormânt din cimitir. Prin urmare, la începutul fiecărui an, un proprietar de loc de veci trebuie să plătescă în jur de 50 de lei pentru mormânt. O sumă bunicică, dacă este să luăm în calcul numărul de morminte dintr-un cimitir, a cărei destinație nu o cunosc muritorii de rând.
Normal este, deci, să te întrebi care sunt serviciile de care beneficiezi după ce ai plătit taxa respectivă. Te gândești că în schimbul acestor bani cineva vine și face niște minime lucrări de întreținere. De unde! Dacă ar fi așa, cimitirele de la țară ar trebui să fie toate ,,boboc”. Și nu prea sunt. Și, uite așa, taxa respectivă începe să miroasă a altceva. Să fim delicați și să îi spunem chirie.
În plus, dacă stăm să ne gândim mai departe, la faptul că în multe cazuri terenurile intrate în posesia parohiilor și transformate în cimitire provin din donațiile sătenilor, adică ale celor care sunt obligați să cumpere un loc de veci, afacerea devine mirositoare.
De fapt, dacă te gândești atât de departe, te-ai putea gândi și unde se duc acești bani de ,,chirie”. Pardon, de întreținere. Și unii s-ar putea uita chiorâș…
