Educație

Buzăul, promovat în Europa de Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”

Anul școlar 2021-2022 a fost unul benefic pentru Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Buzău în ceea ce privește mobilitățile europene la care a participat prin proiectul Erasmus+, „Better Competences for Better Employability”, ce face parte dintr-un program al Uniunii Europene pentru educație, cultură și sport care încurajează dezvoltarea competențelor și abilităților, capacității de inserție profesională și oferă noi oportunități de educare și formare.

Proiectul a avut în vedere, în premieră, stagii de pregătire practică pentru elevii de la toate domeniile de calificare ale liceului buzoian, adică și din domeniul electric și electronic și din media,  la care au participat elevi din clasele a X-a și a XI-a, care au efectuat câte trei săptămâni de stagiu în Portugalia. Pe de altă parte, în cadrul proiectului, au participat la mobilități, pe lângă profesorii care au însoțit elevii la stagiile de pregătire și alți patru profesori care au mers, doi la cursuri, și doi la Job Shadowing, un program de urmărire a activităților, un cadru didactic făcând deplasarea în Germania și  alți trei în Italia.

Vestea bună este că liceul buzoian a obținut acreditare pentru șapte ani,  ceea ce înseamnă că timp de șapte ani are dreptul să meargă cu un număr mărit de elevi, cel puțin 48, și un număr crescător la profesori, în proiecte care prevăd mobilități, așa cum este cel în care a fost implicat anul acesta.

Scopul activităților desfășurate  de unitatea de învățământ buzoiană „Grigore C. Moisil” în acest an, la nivel european, ne spune coordonatorul proiectului profesoara Daniela Macadon, a fost „îmbunătățirea competențelor profesionale, digitale și lingvistice, promovarea liceului la nivel local național și european și, nu în ultimul rând, egalitatea de șanse pentru toți elevii de la noi comparativ cu ceilalți din celelalte țări,  iar pentru profesori îmbunătățirea competențelor profesionale, digitale și lingvistice”.

Europass Mobility, pentru elevii participanți la practica din Portugalia

La întoarcere din practica pe care au făcut-o la firme din Portugalia, elevii de la „Grigore C. Moisil” au primit validarea rezultatelor care le-au fost recunoscute și transferate în catalog. Totodată li s-a și echivalat perioada de trei săptămâni pe care au petrecut-o acolo cu ceea ce au făcut colegii lor în Buzău, astfel încât nu au mai trebuit să parcurgă cele trei săptămâni de școală în țară. În plus, ei au obținut documente, respectiv Europass Mobility, documentul prin care li se recunoaște activitatea din Portugalia și  au primit și certificate de participare pentru perioada respectivă. Despre aceste documente, coordonatorul Daniela Macadon spune că „le va fi de folos tuturor pentru CV-ul lor, pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă și în țară și în Europa”.  Prin urmare, impactul proiectului este unul major asupra elevilor, al profesorilor acestei școli, dar și al comunității buzoiene pentru că, se va manifesta, pe de o parte, prin îmbunătățirea competențelor, creșterea șanselor de angajare pe piața muncii, și scăderea absentismului, îmbunătățirea stimei de sine a elevilor, dar și prin creșterea atractivității, prestigiului liceului, prin creșterea capacității de cooperare internațională. Și nu în ultimul rând, impactul va fi și asupra agenților economici autohtoni care vor beneficia de forță de muncă mai bine calificată.

De asemenea, cadrul didactic de la Liceul „Grigore C. Moisil” spune că elevii buzoieni au fost apreciați la locurile unde au efectuat practica în Portugalia și crede că au fost atinse astfel toate obiectivele propuse: „îmbunătățirea calității stagiilor de pregătire practică pentru elevii de la învățământ liceal, nivel 4, îmbunătățirea imaginii liceului buzoian la nivelul comunității profesionale, locale și internaționale,  îmbunătățirea competentelor digitale, lingvistice și sociale pentru elevii și profesorii liceului” și, nu în ultimul rând, realizarea unei egalități de șanse pentru elevii buzoieni din punct de vedere al pregătirii profesionale pe plan european, prin validarea și transferul competențelor”.

Aceste proiecte presupun și activități culturale. De aceea, în fiecare dintre mobilități, elevii au avut posibilitatea să viziteze, în week-end-uri, orașe din Portugalia și din Italia. Ei au vizitat obiective culturale pe parcursul mobilităților europene în Valenca, Viana do Castelo, Ponte de Lima, Arcos de Valdevez, Guimaraes, Braga, Porto și Barcelos.

Ei au vizitat monumente frumoase, din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, biserica romanică și castele care au jucat un rol cheie de apărare a regiunii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker