Economic

Getica 95, pe locul II în topul celor mai mari companii din România care au intrat în insolvență

Potrivit informațiilor transmise de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), pe lângă City Insurance, Getica 95, Liciuchiciu Web Design și Hidroconstrucția se află în topul companiilor, în funcție de cifra de afaceri, care au intrat în insolvență în perioada ianuarie 2020-aprilie 2022.

„Pandemia a afectat numeroase domenii, dar pe planuri diferite. De exemplu, Transporturile au avut de suferit cel mai mult în perioada carantinei, care a limitat mobilitatea oamenilor, lucru resimțit în special în cazul transporturilor aeriene, care au decurs la concedieri masive. Apoi, întreaga industrie HoReCa și Turismul au fost lovite din plin de lipsa cererilor, dar și de multiplele reguli care au îngreunat desfășurarea afacerilor. În domeniul Sănătății și în cel al Construcțiilor s-a resimțit cel mai mult deficitul resursei umane, ca o consecință a decalajului între salariile din România și cele din piețele externe. Privind în ansamblu, criza sanitară cauzată de pandemie a reprezentat un adevărat test pentru economia românească, pe care nu toate companiile au reușit să îl treacă. Vedem cum afaceri din domeniile cel mai puternic afectate au fost nevoite să înceteze activitatea sau să reducă din personal. În prezent, ne confruntăm cu o altă criză, cea a inflației, care aduce din nou în prim plan capacitatea afacerilor de a se adapta și de a găsi soluții să rămână performante și competitive”, au declarat pentru Economedia reprezentanți ai platformei BestJobs.

City Insurance este în topul companiilor, în funcție de cifra de afaceri, care au intrat în insolvență în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2022. City Insurance era cea mai mare companie de asigurări generale din România, care a demarat procedura de faliment în instanță în luna februarie a acestui an. Nu pandemia a fost motivul pentru care compania a fost împinsă spre faliment, ci încă din 2016 a fost un „dezastru anunțat”. Falimentul liderului pieței de asigurări City Insurance are numeroase cauze, printre care o creștere accelerată a cotei de piață prin focus agresiv pe vânzări, comisioane mari plătite brokerilor, nerecuperarea sumelor din reasigurarea acestor prime cedate, investiții în active ale căror valori s-au depreciat sau împrumuturi acordate societăților afiliate cu șanse de recuperare reduse, arată o analiză preliminară efectuată de CITR, lichidatorul judiciar al companiei.

Pe locul 2 în topul ONRC se clasifică firma Getica 95, cel mai mare furnizor concurenţial de energie. Pe 16 iunie 2021, Getica 95 a anunţat că a depus o cerere de deschidere a procedurii de intrare în insolvenţă. Potrivit ultimului raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Getica 95 era, în ianuarie 2021, cel mai mare furnizor de energie de pe piaţa concurenţială, cu o cotă de 12,15 la sută.

Tribunalul Buzău a admis în luna iunie 2021 cererea de intrare în insolvenţă depusă de Getica 95, cel mai mare furnizor de energie de pe piaţa concurenţială, potrivit datelor de pe portalul instanţei.

„Soluţia pe scurt: Admite cererea formulată de debitoarea Getica 95 Com SRL, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei Getica 95 Com SRL. (…) Ia act că debitorul şi-a declarat intenţia de a depune un plan de reorganizare, astfel că nu va dispune dizolvarea societăţii debitoare şi nu va ridica dreptul de administrare al acesteia, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea”, potrivit instanţei.

Totodată, instanţa a obligat Getica să anunţe în termen de 24 de ore pe site-ul propriu deschiderea procedurii de insolvenţă. Pe 16 iunie 2021, Getica 95 a anunţat că a depus o cerere de deschidere a procedurii de intrare în insolvenţă, potrivit unui comunicat al companiei.

„Scopul companiei este acela de continuare a activităţii la aceeaşi calitate oferită şi la aceiaşi parametrii. Neîncasarea facturilor de la clienţi, majorarea preţurilor din piaţă de energie, lipsa unei legislaţii stimulative, la care s-a adăugat retragerea unor finanţări bancare au determinat Getica 95 Com să ceară protecţia prin legea 85/2014”, au explicat reprezentanţii companiei.

Tribunalul Buzău a admis planul de reorganizare

Ultima ședință de la Tribunalul Buzău, privind insolvența companiei Getica 95 a avut loc pe 22 iunie, când s-a admis planul de reorganizare a debitoarei propus de administratorul judiciar. Prin urmare, Tribunalul Buzău nu a ridicat dreptul de administrare al societății.

„Confirmă planul de reorganizare al debitoarei propus de administratorul judiciar. Pe parcursul reorganizării societatea debitoare va fi condusă sub supravegherea administratorului judiciar şi în conformitate cu prevederile planului confirmat. Debitorul, prin administratorul judiciar, va înregistra la tribunal rapoarte de activitate trimestriale asupra situaţiei financiare şi a cheltuielilor efectuate aprobate de comitetul creditorilor. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare prin publicare în BPI. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.06.2022”, potrivit instanței.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker