Economic

Buzăul, magnet pentru turiștii străini

Institutul Național de Statistică vine cu vești bune de pe piața turismului românesc. Sosirile în structurile de primire turistică au crescut cu 34,8 la sută în iunie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce înnoptările au fost mai multe cu 27,9 la sută, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Din numărul total de sosiri, în luna iunie 2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 85,9 al sută, iar sosirile turiştilor străini 14,1 la sută. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna iunie 2022 au însumat peste 2,35 milioane, în creştere cu 27,9 la sută faţă de cele din luna iunie 2021.

Din numărul total de înnop-tări, în luna iunie 2022, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 85,8 la sută, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 14,2 la sută.

Durata medie a şederii în luna iunie 2022 a fost de 2,2 zile, atât la turiştii români, cât şi la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna iunie 2022 a fost de 30,9 la sută pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 5,8 puncte procentuale faţă de luna iunie 2021.

Datele INS arată că sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna iunie 2022 au însumat 1,183 milioane persoane, în creştere cu 75,8 la sută faţă de luna iunie 2021, în timp ce plecările vizitatorilor români în străinătate au însumat în perioada menţionată 1,699 milioane persoane, în creştere cu 50,4 la sută comparativ cu luna iunie 2021.

În primul semestru din acest an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 4,432 milioane persoane, în creştere cu 35,4 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 85,8 la sută, în timp ce sosirile turiştilor străini au înregistrat un procent de 14,2 la sută.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022 au însumat 8,823 milioane, în creştere cu 34,6 la sută faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (637.100 persoane), Braşov (505.900 persoane) şi Constanţa (267.600 persoane), iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1,251 milioane), Braşov (948.700) şi Constanţa (736.200).

Situația la nivelul județului Buzău este una bună. 33.178 de turiști au vizitat județul, iar numărul persoanelor străine este în creștere. Potrivit INS, numărul turiștilor care au sosit în Buzău de la începutul anului este de 31.009 români și străini 2.169. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele șase luni ale anului au însumat 64.976 persoane, dintre care 4.442 străine.

De asemenea, sosirile turiștilor în apartamente și camere de închiriat au însumat 1.289, iar înnoptările 1.967, toate realizate de către români. Niciun turist străin nu a fost cazat în unități individuale în Buzău, mai arată statistica INS.

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022 au provenit din: Germania (69.300 persoane), Israel (53.400 persoane) şi Italia (48.900 persoane).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker