Sport

Buzăul, caz fericit!

Paula Ivan, campioană olimpică la 1.500 de metri la Seul (1988), cu record olimpic nici până astăzi doborât

Buzăul se alătură din acest an proiectului „Săptămâna Europeană a Sportului”, o iniţiativă a Comisiei Europene menită să promoveze sportul şi activitatea fizică în întreaga Europă sub motto-ul #BeActive. De coordonarea evenimentului, a cărei primă ediţie a avut loc în 2015, se va ocupa una dintre cele mai titrate atlete ale României, fosta campioană olimpică la 1.500 de metri Paula Ivan.

Coincidenţă fericită, fosta mare atletă a fost „adoptată” în primăvară de SCM Gloria Buzău, unde conduce ultima secţie înfiinţată, Sportul pentru Toţi, astfel că experienţa şi cunoştinţele acumulate între timp, legate de realităţile sportive locale, o vor ajuta în coordonarea evenimentului programat între 23 şi 30 septembrie.

„Acest eveniment este legat de o comandă a Comisiei Europene, respectiv în următoarea perioadă în toată Uniunea Europeană ar trebui şi trebuie să se desfăşoare această Săptămână a Sportului. Prima ediţie a avut loc în 2015. Aşa cum ştiţi, cu ceva timp în urmă, am înfiinţat în cadrul SCM Gloria o secţie «Sportul pentru Toţi» şi ne-am gândit să aducem aici un sportiv care a făcut mare cinste sportului românesc, Paula Ivan, care să conducă destinele sportului de masă la Buzău”, a spus primarul Constantin Toma în cadrul conferinţei de lansare a evenimentului, care a avut loc marţi, la Primărie, şi la care au mai participat, alături de fosta campioană olimpică, viceprimarul Oana Matache şi directorul SCM Gloria, Ion Cazan. Primăria municipiului Buzău şi SCM Gloria, prin secţia Sportul pentru Toţi, organizează acţiunile şi evenimentele sportive din cadrul Săptămânii Europene a Sportului având alături Direcţia Judeţeană pentru Sport, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Clubul Sportiv Şcolar şi Liceul cu Program Sportiv.

Paula Ivan: Investind în sport, investim în sănătate

Paula Ivan nu este la prima experienţă legată de promovarea acestui eveniment, ultima dată aflându-se în această postură la Braşov, dar implicările sale au fost mai vechi, în toată ţara, din momentul în care Săptămâna Europeană a Sportului a devenit o constantă şi în România.  „Am întâlnit la Buzău oameni care iubesc sportul, care vor să investească în sănătate pentru că a face sport înseamnă sănătate şi investind în sport reducem problemele de sănătate ale cetăţenilor. M-am gândit ca în săptămâna aceasta, care urmează, să desfăşurăm activităţi de toate felurile, care să cuprindă întreaga vârstă, începând de la copii, tineri şi adulţi. Începem cu crosul, apoi, a doua zi, va fi o activitate axată pe fotbal, toată săptămâna activităţi pe baschet, fotbal, tenis de masă, şah, iar noi vom încheia cu o plimbare cu bicicleta, la care o să-i invităm pe cei doritori să facă mişcare pentru sănătate, mişcare care să îmbunătăţească şi să crească starea de sănătate, fair-play-ul, comunicarea, socializarea”, a spus Paula Ivan.

Gloria vine cu ateliere sportive

SCM Gloria va avea o implicare majoră în activităţile de pe parcursul Săptămânii Europene a Sportului, urmând ca reperezentaţi ai secţiilor din cadrul clubului să susţină, pe parcursul întregii săptămâni, mai multe ateliere. „Debutul activităţii se va face pe data de 23, în Parcul Tineretului, după care va urma un cros şi alte competiţii sportive cum ar fi fotbal, rugby, şah. De asemenea, în paralel, în toată această perioadă, începând din 23 şi până pe data de 30, în Parcul Crâng vor funcţiona ateliere cu fotbal, baschet, volei, tenis de masă, şah şi gimnastică. Aşteptăm cât mai mulţi copii, cât mai mulţi cetăţeni ai Buzăului să vină şi să se familiarieze cu disciplinele sportive la care noi avem ateliere instalate”, a anunţat directorul executiv al SCM Gloria, Ion Cazan.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker